5 Centimeters per Second

· Desenat de Semiscrisa. la

Azi am văzut un anime movie foarte profund. It really touched me.
Se numeşte " 5 centimeters per second" şi are în jur de 60 de minute, e împărţit în trei părţi : Cherry Blossom, Cosmonaut şi partea a treia: 5 centimeters per second.

Este, cu adevărat, foarte tristă povestea. În orice caz, urmăreşte povestea a două personaje Tohno Takaki şi Shinohara Akari - doi prieteni şi colegi foarte apropiaţi sunt despărţiţi, Akari mutându-se într-o altă parte a ţării. Totuşi, deşi sunt despărţiţi, aceştia încă ţin legătura prin scrisori. Familia lui Tohno decide să se mute din nou şi când acest lucru se întâmplă, el stabileşte cu Akari să se întâlnească pentru o ultimă dată. Atunci aveau 13 ani.
( notă personală : moment foarte profund şi trist, modul în care este totul relatat, din perspectiva lui Tohno, este foarte profund, îţi vine pur şi simplu să plângi, deşi e greu să o faci pt. că lacrimile pur şi simplu nu vor să curgă. Momentul în care s-au sărutat a fost cea mai bună parte a primei părţi, I could say, şi mi-a plăcut la nebunie ).

În cea de-a doua parte, relatarea este făcută de un alt personaj, Sumida Kanae, ce este îndrăgostită de Tohno. Iarăşi, o parte foarte tristă din cauza unei iubri neînmpărtăşite.
[ notă personală:  mi-au plăcut şi aceste clipe şi puterea extraordinară de deducţie a lui Kanae, care şi-a dat seama că sentimentele ei nu vor fi niciodată împărtăşite, dar care încă îl iubeşte pe Tohno şi recunoaşte asta chiar faţă de sine. Şi faptul că nu a reuşit să îşi mărturisească dragostea mi se pare foarte profund, te atinge fără să vrei.
De asemenea, un moment trist şi care s-a imprimat în inima mea a fost clipa aceea când Tohno a spus ceva de genul : I wonder... when did I start writing e-mails that are never sent?
El era întotdeauna cu telefonul în mână, "trimiţând" mesaje, din punctul de vedere al celorlalte personaje. Dar, se pare, el nu trimitea niciodată acele mesaje pe care le scria şi care erau destinate lui Akari * so sad, I feel like crying even though I can't *. ]

Cea de-a treia parte este, fără cea mai mică îndoială, cea mai profundă, tristă şi frumoasă. 
Este vorba despre momentul în care ei au devenit adulţi, despărţiţi de timp, de viaţă, de locuri pentru totdeauna. Momentul în care relatarea se întoarce din punctul de vedere al lui Tohno şi lucrurile devin atât de touching, that your heart will start to tremble. În orice caz, este o parte extraordinar de reuşită şi frumoasă, prin simplul fapt că are atât de mult sentiment în ea. Şi faptul că ea a devenit o femeie atât de frumoasă şi logodită, bineînţeles, cu un alt bărbat. El s-a adâncit în muncă şi recunoaşte că a pierdut toate lucrurile frumose ale vieţii, le-a lăsat să treacă pe lângă el, foarte profund şi faptul că a renunţat, în acea parte, la serviciul lui de la companie.
[notă personală:  este partea mea favorită, este cea mai tristă. Faptul că Tohno îi trimite acelei femei  - căreia nu cred că i se dă numele, un email atât de  interesant şi trist, mă face să fiu şi mai captivată de acţiune. Mesajul suna cam în felul următor : Even now, I still love you. Even though I know that even if it were for us to change thousands of emails, our hearts probably wouldn't have moved even 1 centimeter closer.
Atunci a fost momentul când el a realizat că "all the beautiful things of his life by passed him ". Oricum, au fost clipe cu adevărat profunde, pline de sentiment, mai ales din cauza tristeţii pe care acesta o resimţea.
Oh şi în această ultimă parte este conturată pur şi simplu viaţa în adevărata ei natură, uneori atât de tristă încât deşi inima ta ar vrea să plângă, nu o poate face. )

Tohno este, cu siguranţă, un personaj foarte interesant şi captivant. Tristeţea din ochii lui pur şi simplu fascinează. Încă de la început, din prima parte, când ei erau doar nişte copii şi Akari îl sună pentru a-i spune că se va muta. Ea era atât de tristă şi plângea, iar el nu a putut spune nimic în afară de " alright. I understand" deşi era atât de trist, nu putea face altceva decât să încerce să îşi abţină lacrimile, să nu plângă. Era atât de trist!... şi totuşi, nu a putut face nimic. Apoi, scrisorile pe care şi le tot schimbau aceştia, a fost un moment atât de captivant! o parte foarte frumoasă şi din care s-au înţeles multe ( aici fac referire şi la ending, unde arată nişte imagini în care aceştia sunt fericiţi găsind câte o scrisoare în cutia poştală şi apoi... brusc, cutia poştală e goală ).
Oh, în orice caz, aş putea discuta despre asta toată ziua şi tot nu m-aş sătura. Filmuleţul acesta este al naibii de interesant, captivant, profund şi trist. Cum e de la sine înţeles, fiind în genul romance şi dramă. Te prinde în mrejele sale şi, pur şi simplu, nu ai cum să scapi.

Şi endingul... Îl ador. În timp ce ascultam, citeam versurile ( subtirarea, pentru că nu înţeleg japoneză ) şi priveam imaginile, înţelegând ce s-a întâmplat, ce va fi în continuare, inima mea bătea mai tare, mai încet, mai tare, mai încet, nu ştiam dacă se va opri sau va accelera într-o nebunie. Şi mă durea pieptul, pur şi simplu. Mâncam în clipa aceea dar mestecam fără să simt gustul mâncării şi de abia puteam înghiţi. Şi voiam să plâng, era atât de trist încât voiam să plâng, pentru că mă durea pieptul şi nu voiam să mă abţin. dar nu puteam, pur şi simplu lacrimile nu voiau să curgă. Şi am înţeles în acele câteva minute cum s-a simţit Tohno, acest personaj, întreaga lui viaţă.

Povestea cred că este centrată mai mult pe sentimentele lui Tohno decât pe cele ale lui Akari, şi sentimentele, gândurile lui, acţiunile... lucrurile ce i se întâmplă lui, acelea sunt cele ce m-au prins, m-au emoţionat şi m-au vrăjit.

Recomand acest anime movie tuturor amatorilor de anime-uri romance şi dramă. Dacă asta nu vă atinge inimile, cred că aţi trăit degeaba * laughs* .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Poate vrei să-ţi dai cu părerea sau poate să-mi lauzi genialitatea...sau să mă blestemi. Nu contează. Comentează!

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)