Goodbye, lullaby

And hold onto this lullaby,

even if the music's gone.

Gone.

(Taylor Swift - Safe & Sound)

Cum am spus, iată postul weekendist.

În ăstea două zile juma' am terminat un sezon întreg de Pretty Little Liars. Am descoperit că pot conecta ecranul enorm, plăsmos, de la vechiul computer defect la laptop. Bay-bay chiorâre de pe scaun, bay-bay spate ţeapăn. Şi iată-mă flufloşită în pătuc, cu un ness dulce şi lăptos, stând pe ace ca nu cumva să fiu "busted" în mijlocul unei scene dubioase.

Sunt enorm de plictisită. Aşa că am preluat exemplul lui Caty şi mi-am făcut o listă "to-do" pentru vară. Nu o voi posta, căci ştiu că nu voi face nici 25% din ea şi nici nu am chef să scriu, dar îmi pot exprima dorinţa sarcastic de solicitantă de a pune ceva pe hârtie. Sună extrem de fishy să auziţi asta de la mine, un couch-potato de incontestat. Dar chiar mă plictisesc. Şi nu am gând să scrolesc toată vara pe site-uri care vor fi date uitării odată cu începerea celui mai greu an şcolar din viaţa mea care se pare că urmează.

Porfa (da, porfa) de chimie (poreclită pigface) ne-a predat vineri reacţii redox. Şi sunt a şaptea, ce naiba. Reacţii de reducere şi oxidare. Noi ar trebui să ştim cum se ţine o eprubetă blestemată în cleşte. Şi nici nu le-a explicat bine. Îmi vine să o strangulez. Nu am priceput n-i-m-i-c. Nimic. Pe lângă asta, tre' să ştim precipitate şi probleme de olimpiadă naţională a opta. I swear, oh, she's so murdered. Hei, tanti, par eu calmă şi timidă, dar eu în mintea mea te-am ucis de vreo cinci ori. În moduri diferit de dureroase.

Că tot vorbii de a opta, mâine tre' să merg cu clasa mea şi cu încă una de a opta să vedem târgul de oferte şcolare. Când mă gândesc la examene, uneori mă întreb, ce s-ar întâmpla dacă fiul lui Tinkăbell şi al lui Dracula (adică charmingul Edward Cullen, dacă nici un bec n-a sclipit în mintea voastră) m-ar răpi şi m-ar duce undeva în Alaska. Nu ar fi chiar aşa de rău. Şi vine vara. I mean, ce stau şi questionez viaţa la vârsta asta fragedă? Mai am între trei şi doişpe luni să mă mai maturizez şi să-mi dau seama ce vreau să cerşesc de la destin. Moamă, ce filozofică pot fi la ora asta.

Eurovisionul m-a plictisit, în mod ciudat. Asta pentru că pe tot parcusul show-ului a trebuit să mă străduiesc să o ţin pe mama trează şi pe frate-miu cu părerea neschimbată (că ESC e betonieră de cool). Pot spune că am râs pe tot parcursul reprezentaţiei Turciei, că am sărit ca o blestemată pe piesa gemenilor mei favoriţi, Jedward, şi că salivam de fiecare dată când îl vedeam pe Eldar. Ştiam deja top cinci (pre-charts never make mistakes), aşa că nu am avut o faţă şocată când am văzut-o pe Loreen cu trofeu'-n mână. Totuşi vroiam Islanda, Irlanda şi Danemarca mai sus, nu la coada cozii. Poor meh. Şi faptul că tipa din Suedia nu arătă nici o emoţie după fiecare 12 puncte acordate la vot, m-a enervat enorm. What. A. Bitch. Adică, câştigi, frate, poate ştiai dinainte, că doar era favorită şi pupată-n fund, dar ăsta e concurs intermeganaţional. Show some enthusiasm (euphoria, in yah case) sau oamenii o să creadă că au dat premiul unui robot.

Well, asta a fost. E devreme, dar mi-e somn din moment ce m-am culcat la două ieri şi la trei alaltăieri. Şi chiar nu-mi plac cearcănele de tip "monday".

xox,

Moi.