Acum 5 ani
Se afișează postările cu eticheta Şcoală. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Şcoală. Afișați toate postările
Welcome to Bitchland
Bitches, it's summă holădai.
Vara asta sunt motivată să fac ceva. Acum vreo lună, eu şi gemenele, în principal Mara am decis să scriem un fel de carte-broşură pe timpul verii. Vorbeam noi ce vorbeam, şi ne aude diriga. Care ne susţine. Şi ieri, la premiere, când am urcat pe podium să-mi iau menţiunea (9,77... nu-i chiar aşa de rău, nu? Adică dacă nu aveam media 7 la fizică pe semestrul 1, probabil luam şi eu premiul 2 pe acolo), diriga mă felicită şi-mi spune "Vezi să scrii cartea aia, Deea". Nu ştiu dacă i-a spus aşa Marei sau Mirunei, dar eu mă apuc de scris. Tocmai de aia, azi dimineaţă m-am trezit cu o idee genială şi am rugat-o pe mama să-mi ia de ziua mea (July 4th... feriv-ar Maica Tereza să uitaţi) o tabletă cu ecran mare, să pot scrie, dar şi citi. Nu-mi trebe performanţă, doar un ecran mare.
Scăpate de stresul tezelor, testelor şi mediilor, unghiuţele mele şi-au luat avânt. Acum tăstuiesc fericite, îmbrăcate frumuşel în gri metalic. Aww, ce drăguţe sunt. Cred că nu am mai avut unghii aşa de lungi niciodată.
De două zile mă uit la Personal Taste, o comedie (mai degrabă sit-com) coreeană simpatică. Mă uit la ea pentru că îl are în rolul principal pe tipul care a avut rolul principal în Boys Over Flowers. Simpatic individ.
Şi pentru că am spus că comentez "The Perks Of Being A Wallflower", here we go.
Cartea este formată din mai multe scrisori trimise de către personajul principal, Charlie, unui prieten anonim.
Charlie e un tip introvertit care gândeşte prea mult, plânge foarte des şi se comportă neutru. Prietenul său, Michael, s-a sinucis, mătuşa sa favorită, Helen, a murit când el avea şapte ani, fratele său e la facultate şi-l vede foarte rar, iar surorii sale îi este ruşine cu el. Are 15 ani şi intră în clasa a noua, la acelaşi liceu cu sora sa, care e în ultimul an. Pentru un timp, singurul său prieten este Bill, profesorul său de engleză, care îi dă să citească cărţi şi-l pune să scrie referate despre ele, extracurricular.. La un meci de fotbal, are norocul să îl cunoască pe Patrick, un senior gay şi pe sora lui vitregă din acelaşi an, Sam, pe care Charlie dezvoltă un crush instantaneu. Totuşi, Sam nu-i intoarce sentimentele, deşi ea şi Patrick îl ajută pe Charlie să-şi identifice sentimentele.
Cu timpul, Charlie este introdus în lumea drogurilor, a muzicii, înţelege "nevoile" vârstei şi trece prin experienţe tipice adolescenţei. La un moment dat, Patrick îi spune:
"You are a wallflower. You see things. You keep quiet about them. And you understand."
Într-adevăr, Charlie era special. Era deosebit de deştept. Chiar Bill îi spune asta, plus faptul că el vede relaţia dintre ei la un nivel înalt, ca de la adult la adult. Charlie a fost martor a multor fapte care i-au marcat copilăria şi adolescenţa. La paisprezece ani, a fost martorul unui viol. Şi-a văzut sora pălmuită de iubitul ei. Şi la finalul cărţii, îşi dă seama, în cadrul unei căderi mintale că mătuşa Helen, "persoana sa favorită din întreaga lume" îl molestase. Odată cu realizarea, este afectat atât de tare, încât trebuie să fie instalat într-un ospiciu pentru două luni. Şi precizează clar cum l-au găsit ai săi: se uita la televizorul nepornit, dezbrăcat, pe canapea. Şi precizează şi cum a fost găsit după ce luase LCD: după ce curăţase aleea de zăpadă la 3 noaptea, făcea îngeri de zăpadă pe drumul proaspăt curăţăt. De asemenea, se spune şi despre dependenţa sa de ţigări. Iar lucrul cel mai incitant erau toate comparaţiile pe care le făcea Charlie, toate observaţiile. Motivul căderii sale mintale probabil a fost excesul de cunoştinţe pe care le deţinea.
Eu sinceră să fiu, mă găsesc în Charlie, mai mult sau mai puţin. E ca şi cum eu îl înţeleg şi el mă înţelege pe mine. Toate greşelile făcute de el, senzaţiile pe care le trăia, simţeam că, la un moment dat, le trăisem şi eu. Sau dacă nu le trăisem, le experimentam odată cu Charlie. Durerea simţită la o iubire adolescentină neîntoarsă şi dorinţa de a schimba lumea, optimismul ciudat şi gândurile când depresive, când sarcastice sau colorate, senzaţia de infinitate şi tot felul de sentimente tipice. Nu ştiu. Într-un fel anume, modul meu de viaţă e total opus modului de viaţă al lui Charlie, dar mă regăsesc în el. Nu aş avea curajul să iau droguri sau să fumez, dar simt că am făcut-o deja prin intermediul cărţii. Cred că personalitatea lui Charlie şi amprenta sa psihologică se regăseşte în mine.
Încep să cred că am o afinitate specială cu cărţile şi muzica crăftuite înainte de 2000. Cartea asta e din '99, dar acţiunea se petrece în '92. Cărţile scrise în anii '90 au nuanţă specială care mă atrage.
Ca să înţelegeţi mai bine tipologia cărţii, las aici citatele mele favorite:
- I just need to know that someone out there listens and understands and doesn't try to sleep with people even if they could have. I need to know that these people exist.
- So, this is my life. And I want you to know that I am both happy and sad and I'm still trying to figure out how that could be.
- I look at people holding hands in the hallways, and I try to think about how it all works. At the school dances, I sit in the background, and I tap my toe, and I wonder how many couples will dance to 'their song.' In the hallways, I see the girls wearing the guys’ jackets, and I think about the idea of property. And I wonder if anyone is really happy. I hope they are. I really hope they are.
- "Do you always think this much, Charlie?"
"Is that bad?" I just wanted someone to tell me the truth.
"Not necessarily. It's just that sometimes people use thought to not participate in life."
"Is that bad?"
"Yes." - “Charlie, we accept the love we think we deserve.”
- "I hate you."
My sister said it different than she did to my dad. She meant it with me. She really did.
"I love you," was all I could say in return.
"You're a freak, you know that? You’ve always been a freak. Everyone says so. They always have."
"I'm trying not to be." - Then, I turned around and walked to my room and closed my door and put my head under my pillow and let the quiet put things where they are supposed to be.
- When the police came, they found my brother asleep on the roof. Nobody knows how he got there.
- “I feel infinite.”
- And in that moment, I swear we were infinite.
- I have decided that maybe I want to write when I grow up. I just don't know what I would write.
- This moment will just be another story someday.
- I am very interested and fascinated by how everyone loves each other, but no one really likes each other.
- I really think that everyone should have watercolors, magnetic poetry, and a harmonica.
- Sam and Patrick looked at me. And I looked at them. And I think they knew. Not anything specific really. They just knew. And I think that's all you can ever ask from a friend.
- I think it was the first time in my life I ever felt like I looked "good". Do you know what I mean? That nice feeling when you look in the mirror, and your hair's right for the first time in your life? I don't think we should base so much on weight, muscles, and a good hair day, but when it happens, it's nice. It really is.
- And Sam looked at the paper and then she looked at me.
"Charlie. . . Have you ever kissed a girl?"
I shook my head no. It was so quiet.
"Not even when you were little?"
I shook my head no again. And she looked very sad.
She told me about the first time she was kissed. She told me that it was with one of her dad's friends. She was seven. And she told nobody except Mary Elizabeth and then Patrick a year ago. And she started to cry. And she said something that I won't forget. Ever.
"I know that you know that I like Craig. And I know that I told you not to think of me that way. And I know that we can't be together like that. But I want to forget all those things for a minute. Okay?"
"Okay"
"I want to make sure that the first person you kiss loves you. Okay?"
"Okay" She was crying harder now. And I was, too, because when I hear something like that I just can't help it.
"I just want to make sure of that. Okay?"
"Okay"
And she kissed me. And it was the kind of kiss that I could never tell my friends about out loud. It was the kind of kiss that made me know that I was never so happy in my whole life. - I walked over to the hill where we used to go and sled. There were a lot of little kids there. I watched them flying. Doing jumps and having races. And I thought that all those little kids are going to grow up someday. And all of those little kids are going to do the things that we do. And they will all kiss someone someday. But for now, sledding is enough. I think it would be great if sledding were always enough, but it isn't.
- It's kind of like when you look at yourself in the mirror and you say your name. And it gets to a point where none of it seems real. Well, sometimes, I can do that, but I don't need an hour in front of a mirror. It just happens very fast, and things start to slip away. And I just open my eyes, and I see nothing. And then I start to breathe really hard trying to see something, but I can't. It doesn't happen all the time, but when it does, it scares me.
- Little kids talk about the strangest things. They really do.
- Everyone else is either asleep or having sex. I've been watching cable television and eating jello.
- Sometimes, I look outside, and I think that a lot of other people have seen this snow before. Just like I think that a lot of other people have read those books before. And listened to those songs. I wonder how they feel tonight.
And all the books you’ve read have been read by other people. And all the songs you’ve loved have been heard by other people. And that girl that’s pretty to you is pretty to other people. And you know that if you looked at these facts when you were happy, you would feel great because you are describing “unity”.
It’s like when you are excited about a girl and you see a couple holding hands, and you feel so happy for them. And other times you see the same couple, and they make you so mad. And all you want is to always feel happy for them because you know that if you do, then it means you’re happy, too.
I just remember what made me think of all this. I’m going to write it down because maybe if I do I won’t have to think about it. And I won’t get upset. But the thing is that I can hear Sam and Craig having sex, and for the first time in my life, I understand the end of that poem.
And I never wanted to. You have to believe me. - And my mind played hopscotch.
My brother... football... Brad... Dave and his girlfriend in my room... the coats... the cold... the winter... "Autumn Leaves"... don't tell anyone... you pervert... Sam and Craig... Sam... Christmas... typewriter... gift... Aunt Helen... and the trees kept moving... they just wouldn't stop moving... so I laid down and made a snow angel.
The policemen found me pale blue and asleep. - "It's too bad you're not gay.”
That made me stop crying a little bit.
“ Then again, if you were gay, I would never date you. You're a mess."
That made me start laughing a little bit.
…
"You know, Patrick? If I were gay, I'd want to date you."
"Of course." - I just wish that God or my parents or Sam or my sister or someone would just tell me what's wrong with me. Just tell me how to be different in a way that makes sense. To make this all go away. And disappear. I know that's wrong because it's my responsibility, and I know that things get worse before they get better because that's what my psychiatrist says, but this is a worse that feels too big.
- I remembered this one time that I never told anyone about. The time we were walking. Just the three of us. And I was in the middle. I don’t remember where and I don't remember when. I don't even remember the season. I just remember walking between them and feeling for the first time that I belonged somewhere.
- “It's great that you can listen and be a shoulder to someone, but what about when someone doesn't need a shoulder? What if they need the arms or something like that? You can't just sit there and put everybody's lives ahead of yours and think that counts as love. You just can't. You have to do things.”
Of, doamne, şi am încercat să fac o selecţie. Dar toate sunt bune şi exprimă fix aceleaşi lucruri pe care le gândesc şi eu uneori.
Abia aştept filmul, care se va lansa pe 14 septembrie 2012. Acuşica. Trailer:
That's for today. Mai postez ceva, în curând, dar nu ştiu ce încă. Cya.
Stones and clouds
Argh, nu mai pot aştepta să se termine odată. Mai e juma de săptămână acolo, eu dorm pe mine şi îmi stric mediile pe ultimii 100 de metri. Şi aveam acolo numai o medie de nouă, la mate, când nenorocitul ăla de prof de istorie îmi trânteşte un opt frumuşel. Şi vine şi testul la fizică, ăla la civică... Dă-le naibii. Eu vreau vară.
Nu mai dau randament. Adorm îndată ce mă aşez undeva. Cinci minute mă laşi fără ceva de făcut şi ... zzz instant.
A apărut noul sezon Pretty Little Liars. Ieri a apărut episodul doi. Eu stau şi mă întreb... cât suspans pot băga ăştia într-un episod de 40 de minute? Răspuns: O cantitate imensă, ce te ucide cu fiecare kilogram pe care îl depune pe tine. Cunoscătorii de seriale drama şi acţiune tip cliff-hanger îmi vor ţine partea. Dar pot spune fără regrete că serialul e supercalifradelicios.
Vreau să istorisesc un true story. După inaugurarea ceva mai oficială a mallului nou de la noi din oraş şi după câteva ture bune de shopping, mă întâlnesc cu ai mei la Food Court-ul centrului comercial, unde îi văd aşezaţi la masă cu părinţii unei colege de clasă de-a lui frate-miu, împreună cu respectivul frate şi respectiva colegă a sa. Bine, stau şi eu la masă, ciugulesc şi ascult discuţiile. La un moment dat, tipa, colega lu' frate-miu (care apropo, e în clasa a treia), îmi întinde peste masă un telefon touchscreen, cu imprimeu Hello Kitty şi zice:
"Andreea, nu? Dă-mi şi mie te rog numărul tău de telefon."
Eu dau din umeri şi îi tastez numărul. Mai ciugulesc ceva şi primesc un mesaj.
'Hai la o plimbare.'
Ridic capul şi văd copila uitându-se la mine cu un zâmbet dinăla copchilăresc. Îmi dau ochii peste cap şi spun măică-mii:
'X vrea să o ţin de mânuţă la o plimbare. X o cheamă, nu?'
Şi sinceră să fiu, chiar nu ştiam cum o cheamă. Mama îmi spune să-l iau şi pe frate-miu şi o luăm toţi trei prin mall. Cu ocazia asta am observat şi eu 'out-fitul' copilei. Purta un one-piece de tip jumper, sacou elegant şi o poşetă ciudată, sandale tip wedge puţin cam înalte pentru vârsta ei şi unghii scurte şi neîngrijite mov strident, însoţite de pete de cerneală pe degete. Mă uit înapoi spre masă la maică-sa. Copie identică, doar că femeia avea părul vopsit blond albicios, şi un sfert din el erau rădăcinile naturale, negre, avea unghiile făcute după noua modă "labă de raţă" şi machiată oribilos. Mă trec fiorii şi încerc să mă concentrez la ce spune dihania de copil:
" ... şi pentru că unchiul meu deţine barul, ştii, m-a lăsat să beau cocktailuri pe gratis. Şi băiatul ăla drăguţ de 17 ani, de care ţi-am zis, a stat cu mine până dimineaţa. Păcat că aveam un iubit pe vremea aia, dintr-a patra, ştii... dar ne-am despărţit a doua zi la şcoală pentru că nu mă pupase niciodată. Era un porc. Aaa, şi în clubul ăla, al lui unchiu-miu a intrat o piţipoancă din aia, cu sutien mare şi fustă dinaia roz scurtă. Şi fată, tu ştii ce ruşine îmi era?! M-am ascuns sub scaun..."
Oh, doamne. O copilă care nici nu-mi ajunge la şold îmi spune mie despre viaţă în club. Eu la zece ani, cât are ea, vroiam Pokemoni, nu iubiţi, citeam Harry Potter, nu aveam telefon, şi singurul motiv pentru care plângeam era un genunchi zdrelit, nu un băiat drăguţ cu dublul anilor mei la activ. Şi asta nu e tot. Îmi strică şi mai tare părerea actuală. Deodată se opreşte din bălmăjit şi mă trage de mână la nivelul ei:
"Fată, tu ştii despre cuvântul ăla, cu 's'?"
Uh, dăăă. Am paişpe ani, fătucă. Îmi dau ochii peste cap şi dau din cap. Ea se uită la mine ca şi cum ar fi dezamăgită că nu are ea plăcerea să-mi explice cum se fac copiii. Dar i se luminează ochii şi-mi spune:
"Da frate-tu ştie? Da oricum, e nesimţit pentru că nu l-ai învăţat să ţină poşeta unei fete când ea merge la cumpărături." Şi se întoarce spre frate-mi şi-l loveşte cu geanta în umăr.
Cu ce am greşit, doamne?
Am spus că voi recenzui "Percy Jackson şi Olimpienii". Sincer, nu ştiu ce să spun despre o carte perfectă. Am vrut să comentez pe-ndelete dar nu am ce comenta. M-am aşezat bine aici şi trepidez cu degetele pe tastatură şi nu ştiu ce să scriu. E o carte perfectă. Alceva nu văd ce ar trebui precizat.
Acum citesc ultima carte din "Cercul Secret" de LJ Smith şi urmează "The Perks Of Being A Wallflower". La care sper să am ce comenta.
Umblând pe hardul fostului meu laptop, cel al brolişorului meu, am găsit fişierul meu vechi cu muzică. Am înflorit instant. Toate trupele de mult uitate, toate melodiile pe care le ştiam...am avut nevoie doar de primul vers şi apoi celelalte, fără greşeală, au apărut brusc în mintea mea. E o senzaţie superbă. Breaking Benjamin, Blackmore's Night, Alice Nine, Three Days Grace, Nirvana, tot ce ştersesem din telefon pentru spaţiu acum un an şi ceva... So refreshing.
Şi acum, nişte gifuri adorabile cu cei cinci soţi ai mei:
Şi ca să nu vă plictisiţi vacanţa asta care vine, dragilor, uitaţi-vă la următoarele filme, ca listă de recomandări:
- The Vow
- Sherlock Holmes
- Rise Of The Planet Of The Apes (cu Tom Felton, fetelor!)
- Letters To Juliet
- Crazy, Stupid Love
- Muuuulte disnay-uri.
- The Secret Circle
- Pretty Little Liars
- Awake
- Ghost Whisperer
Blah-ha-ha
Fişier:
Imaginaţie blestemată,
Shit,
Stuff,
Şcoală
·
Am luat nouă în teză la română. Blaaah-ha. Am scăpat de o gri~iijă.
Trebuie să mi se aducă testul la civică şi vineri dau test la ist~ooo~rie. Din WWII şi Războiul Re~e~e.
Bine, o las cu behăitul.
Şi am uitat să motivez absenţa mea îndelungată. Well, huns, a apărut pe undeva pe la sfârşitul lui mai Monsters Den: Chronicles, un joc pe care îl aştept de doi ani, şi de trei zile şi mai bine mă strofoc să termin toate actele, toate questurile, să găsesc toate camerele secrete şi toate itemurile legendare. Şi am făcut-o. Bleeeh.
Şi am terminat sezonul doi din Pretty Little Liars. Azi apare primul episod din sezonul trei.
La moah, în Iaşi, s-a deschis Palas, un centru comercial acceptabil înconjurat de părculeţ, în jurul Palatului Culturii. Am fost la shopping sâmbătă şi luni, full day. Luni am cărat-o pe Katy după mine, am făcut nişte bătături urâte şi am golit portofelul. Iar pe doi s-a bătut recordul la cel mai mare număr de lampioane lansate, tot încadrul deschiderii complexului pe care îl aşteptăm să se finiseze de doi ani. Ieşenii sunt happy.
Mi-am cumpărat din Cătureşti cu 9.90 lei cartea, trilogia "Cercul Secret" de LJ Smith. În două zile am păpat o carte jumate. Poate fac o recenzie când termin. Plus că am terminat şi seria "Percy Jackson şi Olimpienii" şi vreau s-o comentez şi p-aia. După ce termin şi trilogia asta, vreau să citesc "The Perks of Being a Wallflower". Am auzit de cartea asta prin intermediul ecranizării sale, care va fi disponibilă în cinematografe în septembrie. Şi o să-l văd pentru că în el joacă actorii mei favoriţi (doi dintre ei): Logan Lerman şi Emma Watson. Căutaţi un plot. Nu o să regretaţi.
Şi acum, mă duc să mă târăsc ca o capră ce sunt după ghiozdan şi să-mi fac tema la mate. Oh, presimt că nu voi reuşi să mă ridic de pe covor şi o să lâncezesc acolo, tăvălindu-mă în sucul propiei lene, putrezind în adâncurile Tartarului pentru că nu am chef să-mi scriu şi tema la germană.
Goodbye, lullaby
And hold onto this lullaby,
even if the music's gone.
Gone.
(Taylor Swift - Safe & Sound)
Cum am spus, iată postul weekendist.
În ăstea două zile juma' am terminat un sezon întreg de Pretty Little Liars. Am descoperit că pot conecta ecranul enorm, plăsmos, de la vechiul computer defect la laptop. Bay-bay chiorâre de pe scaun, bay-bay spate ţeapăn. Şi iată-mă flufloşită în pătuc, cu un ness dulce şi lăptos, stând pe ace ca nu cumva să fiu "busted" în mijlocul unei scene dubioase.
Sunt enorm de plictisită. Aşa că am preluat exemplul lui Caty şi mi-am făcut o listă "to-do" pentru vară. Nu o voi posta, căci ştiu că nu voi face nici 25% din ea şi nici nu am chef să scriu, dar îmi pot exprima dorinţa sarcastic de solicitantă de a pune ceva pe hârtie. Sună extrem de fishy să auziţi asta de la mine, un couch-potato de incontestat. Dar chiar mă plictisesc. Şi nu am gând să scrolesc toată vara pe site-uri care vor fi date uitării odată cu începerea celui mai greu an şcolar din viaţa mea care se pare că urmează.
Porfa (da, porfa) de chimie (poreclită pigface) ne-a predat vineri reacţii redox. Şi sunt a şaptea, ce naiba. Reacţii de reducere şi oxidare. Noi ar trebui să ştim cum se ţine o eprubetă blestemată în cleşte. Şi nici nu le-a explicat bine. Îmi vine să o strangulez. Nu am priceput n-i-m-i-c. Nimic. Pe lângă asta, tre' să ştim precipitate şi probleme de olimpiadă naţională a opta. I swear, oh, she's so murdered. Hei, tanti, par eu calmă şi timidă, dar eu în mintea mea te-am ucis de vreo cinci ori. În moduri diferit de dureroase.
Că tot vorbii de a opta, mâine tre' să merg cu clasa mea şi cu încă una de a opta să vedem târgul de oferte şcolare. Când mă gândesc la examene, uneori mă întreb, ce s-ar întâmpla dacă fiul lui Tinkăbell şi al lui Dracula (adică charmingul Edward Cullen, dacă nici un bec n-a sclipit în mintea voastră) m-ar răpi şi m-ar duce undeva în Alaska. Nu ar fi chiar aşa de rău. Şi vine vara. I mean, ce stau şi questionez viaţa la vârsta asta fragedă? Mai am între trei şi doişpe luni să mă mai maturizez şi să-mi dau seama ce vreau să cerşesc de la destin. Moamă, ce filozofică pot fi la ora asta.
Eurovisionul m-a plictisit, în mod ciudat. Asta pentru că pe tot parcusul show-ului a trebuit să mă străduiesc să o ţin pe mama trează şi pe frate-miu cu părerea neschimbată (că ESC e betonieră de cool). Pot spune că am râs pe tot parcursul reprezentaţiei Turciei, că am sărit ca o blestemată pe piesa gemenilor mei favoriţi, Jedward, şi că salivam de fiecare dată când îl vedeam pe Eldar. Ştiam deja top cinci (pre-charts never make mistakes), aşa că nu am avut o faţă şocată când am văzut-o pe Loreen cu trofeu'-n mână. Totuşi vroiam Islanda, Irlanda şi Danemarca mai sus, nu la coada cozii. Poor meh. Şi faptul că tipa din Suedia nu arătă nici o emoţie după fiecare 12 puncte acordate la vot, m-a enervat enorm. What. A. Bitch. Adică, câştigi, frate, poate ştiai dinainte, că doar era favorită şi pupată-n fund, dar ăsta e concurs intermeganaţional. Show some enthusiasm (euphoria, in yah case) sau oamenii o să creadă că au dat premiul unui robot.
Well, asta a fost. E devreme, dar mi-e somn din moment ce m-am culcat la două ieri şi la trei alaltăieri. Şi chiar nu-mi plac cearcănele de tip "monday".
xox,
Moi.
Make-up post?
Fişier:
Imaginaţie blestemată,
Shit,
Stuff,
Şcoală
·
Soz, guys. Bănuiesc că ştiţi că Românica a fost impulsionată de şocuri şi furtuni electrice de vreo săptămână, nu? Ei bine, aflaţi că aceste crunte descărcări ale lui Zeus mi-au răpit şi violat internetul. Nu am avut acess la prostia asta de blog cinci zile. Dar iată-mă aici şi acum, scăpată de mânia tezelor, postând şi încruntându-mi creierii pentru voi.
Apropo de teze. La mate am dat-o acum o săptămână şi am luat 8,30. Wanna know why? La mine radical din 144 plus 25 dă 189, nu 169. Evident mi-a ieşit o prostie, şi nu 13, aşa cum trebuia. Proful mi-a scris lângă "Greu la adunare, nu?". Râd eu ce râd şi dau pagina. La ultima problemă, pe care am reuşit să o gândesc corect, am greşit în mod ilogic la calcul. În mentalitatea mea, 12 plus 4 dă 18. Şi am avut calculul ăsta de două ori şi l-am greşit tot de două ori, la subpuncte diferite. Lângă, proful (care are un simţ al umorului incontestabil, orele lui fiind geniale) scrisese: "Mai grav decât am crezut la început. Recomandare: de 3 ori pe zi adunări. GRAV!". Ce pot spune, luam 9 dacă nu greşeam ca fraiera calcule de clasa întâi. Sunt cel mai idiotic creieraş de pe planetă. Cum am putut scrie aşa ceva?
La română am dat-o azi. Şi pot spune că nu a fost cea mai bună lucrare a mea.
Aseară m-am uitat la prima semifinală Eurovision, pe care o aştept de anul trecut, din mai. Keeh. Orice ar fi, eu aştept ESC. Mandinga s-a descurcat ok, din moment ce au avut dificultăţi tehnice (solistei i-a murit casca prin care se auzea negativul şi vocile colegilor săi, şi a trebuit să cânte după sonoritatea din sală). Preferaţii mei au fost Irlanda, Islanda, Finlanda şi Danemarca. Ce pot spune, ţările nordice au gusturi bune. Noi suntem cotaţi la pariuri şi pe pre-charts pe locul 5-6. Dacă iese întradevăr aşa, e bine. Şi aştept semifinala doi de mâne. Can't wait.
Eu şi Mara ne plictiseam azi în ora de tehnologică, şi având Ceaţă, de Miguel de Unamuno cu ea, Mara a decis să facem o compunere ce aparţine curentului numit dadaism. Adică. Deschizi cartea/ziarul/materialul cuvântos la o pagină oarecare şi primul cuvânt ce apare în faţa ochilor îl pui pe hârtie. Noi ne-am împărţit sarcinile (una scria, articula, cerea părţi de vorbire - substantive, verbe, adjective - şi adăugând cuvinte de legătură, iar cealaltă deschidea cartea şi zicea prima parte respectivă ce-i sărea în ochi), inversându-le din când în când. Şi iată ce cuvântare ciudoasă a ieşit:
Orfeule, să nu-ţi abaţi hotărârea vie. Să dovedeşti că mă împingi de pe modă fără să apară jumătate de ceas. De ce nu mă însor cu cititorii mei? De ce nu ar fi trebuit să pun mâna pe cuvinte, fără să le cumpăr? Obrazul fetei e generos, treierat şi mincinos. Tu nu te-ai întors, când, în sălaşul tuturor iluziilor, eternitatea a plecat. Nu mă înţelegi, nu ai un protagonist bucuros! Vrei să trăieşti cu mine, în tristeţea limbii spaniole.
Avea oare o animalitate aparte, ce mi-a apărut mintenaş în cârciuma fenomenal de copilăroasă? Îmi faci pe plac când închizi oamenii proşti şi mă sinucid fără să mă văd cu un câine. Nebunii din reuniunea de spanioli se întâmplau să fie trei nunţi.
Simt că stau de vorbă cu propia mea existenţă a dumitale. Prefaţa m-a hăituit din oglindă de când m-am înrudit cu fraza. Îmi place să mă laşi să văd dragostea din rândurile din mijlocul celor cincizeci de condimente. Şi, carevasăzică, tot nu puteţi să vă înţelegeţi cu bărbatul scrisorii, ceaţa.
Prudenţiu izbuteşte dezamăgitor să-şi înveşmânteze carnea cu carne semiprofană şi să mănânce poligonul cel mai simplu, cel mai resurscitat. Mă plimbai pe drumul rău ce se cunoştea drept fiind Paparrigopulos.
Ce era lumea fără dezamăgirea reflexiei duble, devenită blândă ştire? Sugerez să credem în Domnul care face pedeapsa să pară însărcinată. Nu s-a îndoit de amintirile eliberate de hazard, îndrăznind să se aducă singurătatea avansată. Nu vreau să aud pumnul ce îmi este şi mie muncitor şi curios.
Fătuca din parantezele ascunse comunica cu căţeluşul zămilisit fără bietul Domingo. M-ai însoţi în graţia prostiilor şi să mă recunoşti în aceeaşi noapte, dar niciodată nu o să uit să ţin ochii în tânărul joc al timpului.
Tadaaaah. A fost superdistractiv, iar la unele fraze am râs cu lacrimi.
Plănuiam ca postul ăsta să fie mai lung, dar din moment ce am fost UFO pentru ceva zile şi nici nu ştiu cum mai merg trebuşoarele online, trebuie să recuperez. Voi posta probabil în weekend.
Crappy school days
Azi a fost prima zi de şcoală. Hawly deep şhets.
Să încep cu groaznicele comparaţii.
De la imensele grămezi de pască şi drob şi salată beouf odată la câteva ore plus gustărele de iepuri de ciocolată şi mormane de jeleuri la un sandviş pentru şase ore => cele 3 kilograme puse în două săptămâni jos. Instant.
De la 9 ore dormite pe noapte (de la două până la unşpe) la 6 (doişpe - şase) => trosnit de maxilare şi machiaj exagerat de movuliu sub pleoape.
De la orele petrecute zilnic citind sau scrolind pe tumblr şi weheartit la plicticoasele ore la teme şi la şcoală => mental slaps şi ros de unghii.
De la libertatea programului şi lipsa de griji la retardatul program şcolar => stres, moral la pământ şi nervi tocaţi şi tăiaţi cu lama oribiloasă a catalogului.
Concluzie finală: Ministerul Ed. şi Învăţământului vrea să ne îmbolnăvim mintal şi fizic de să ne bage la psiholog, apoi în spital. Şi o să fie şi mai dulce-amărui mini-vacanţa de patru zile de weekendul viitor, de 1 mai (sâmbătă, duminică, luni şi marţi). Şi cică ne bagă recuperare într-o sâmbătă. Suuure.
Ce am realizat însă vacanţa asta:
- Mi-am deschis într-un final folderul de gifuri, dorinţă exprimată de la începutul anului. Am vreo 500 puse pe diferite categorii: funny, animate, de efect, 1D, The Hunger Games, Harry Potter etc. Sunt foarte mândră de ea. Racolate toate gifurile de pe tumbrl.
- Am învăţat ceva nou, aşa cum îmi propusesem. Cu ocazia Music Campului, am învăţat să ţin o vioară în mână şi să cânt o parte din Odă Bucuriei.
- M-am îngrijit de nişte conturi vechi de pe site-uri de socializare şi jocuri. Ş.t.e.r.s.e. Şi mi-am făcut curăţenie în laptop.
- Am scris. Am umplut vreo cinci pagini (duble) de versuri. În ultimul an nu am pus proză pe hârtie, ci doar scriu titlul şi o frază despre conţinut să nu le uit în caietul dedicat încâlcitelor mele prostii şi desene.
- M-am întâlnit cu Hamster. De trei ori.
- Am vizitat locuri noi. Văzut Bucă.
- Am terminat cărţi. Două. (Ultimul cântec, N. Sparks; Mănâncă, roagă-te, iubeşte, E. Gilbert). Având în vedere că cinci zile/nopţi nu am avut carte după mine, e ceva.
See ya, peeps.
Long time no see.
Ştiu, ştiu, nu am mai postat de mult. Şi nu postam dacă azi nu era ziua de naştere a scumpei mele Katy, care m-a pisălogit azi toată ziua să-i dedic un post. Uite, dragă. M-am dat jos din patul meu fluflos şi cald, am deschis calculatorul şi-mi deger degetele acum pe tastatură pentru tine. Fără ofense. La mulţi ani, sweetie.
Nici nu am deschis calculatorul de când a început şcolica. Nici acum, după trei săptămâni (trei? Parcă au trecut ani...) nu mi-am intrat în ritm. Mi-am încasat un 7 în testul la algebră (hooray, mă aşteptam la mai puţin), iar la ora de engleză am fost up to cloud nine. Trebuia să ies la tablă la o întrebare... mă rog, erau vreo 15, noi le copiasem şi acum le dădeam răspunsuri. Colegii erau pe la întrebarea şase, iar eu am ridicat mâna ca să ies la paişpe, că le făcusem înainte. Faza era că nu o ştiusem pe aia la care m-am nimerit să ridic mâna, ci o sărisem şi m-am bâlbâit ca saramura profei de chimie. Am scos-o eu la capăt. Şi în aceeaşi oră, trebuia să corectăm nişte propoziţii scrise de profă la tablă. Eu, cap de mămăligă, am ieşit şi am corectat-o pe cea de deasupra celei la care ieşisem, ele fiind lungi şi înghesuite una-n alta. După cum spuneam, starea mea de visare nu mă părăseşte aşa uşor.
M-a apucat dorul de Harry Potter. După postul cu pozele, mi s-a îngroşat şi mi-am luat inima în dinţi şi sâmbăta trecută l-am reluat. De când aveam şase ani, nu trecea vară fără să citesc Harry Potter, mă rog, cărţile care erau apărute atunci. Dar de doi ani, nu ştiu ce s-a întâmplat şi nu am citit. Mi-a trebuit doar o referire la un citat din HP, şi iată-mă... într-o săptămână am ajuns la cartea şase, cea cu Prinţul Semipur. Oh, şi ce diferenţe sunt între modul meu de percepere de acum şi cel de acum doi ani jumate... Înainte, citeam "în gol" şi nu pricepeam mai nimic. Mi-e mult mai uşor acum să înţeleg personajele, acţiunea, când m-am maturizat şi am trecut prin mai multe chestii. Pasiunea mea pentru HP e greu de înţeles, având în vedere că a fost prima carte pe care am citit-o singură. Când am pătruns încet în lumea literaturii, comparam fiecare carte cu HP: "Dar JKR nu ar fi ucis personajul ăla..." ; "Harry nu ar fi făcut aşa..."; "Waaa, tipa asta seamănă cu 'Mione." deoarece ăla fusese modelul meu prim pentru o carte. Şi asta era pe la opt, nouă ani. Şi acum mă mai trezesc că găsesc comparaţii între personaje şi plot. E amuzant. Bănuiesc că oricât aş creşte, Hogwarts va fi mereu acolo să mă întâmpine acasă, ca să o citez pe Rowling.
După cum am mai spus şi în alte posturi, am nevoie de o schimbare. Am făcut-o luni. Pare banală dar e esenţială, uşor de făcut şi de efect. Eu dorm de şase ani în aceeaşi cameră, cu patul nemutat şi cu perna spre est. Am avut inspiraţia să mut perna în partea de vest, astfel încât să dorm cu picioarele spre est. Am inversat poziţia. La început, mi-a fost greu să adorm, dar am avut cel mai adânc somn din ultimele luni. Din vacanţa de vară, cred, nu am mai dormit aşa de bine. Plus că m-am trezit mult mai uşor a doua zi. E puţin ciudat ca, după şase ani în care ai dormit în aceeaşi poziţie, să "îţi inversezi polii". Vă recomand schimbarea asta, dacă aţi dormit o perioadă îndelungată şi neîntreruptă în aceeaşi cameră, în aceeaşi poziţie. E revigorant.
Vă las o piesă adorabilă. Simply touching.
Randomissed.
Ohayo.
A început şcoala de o săptămănă şi eu nu am ieşit din eterna-mi stare de visare. Nici nu mă pot concentra pe ceva mai mult de două minute. Vorbeşte lumea cu mine şi eu mă uit în gol. Şi cu orele şi materia... parcă nu am mai fost în clasă de ani. Pare aşa ciudat. Mor de somn, logic, că după trei săptămâni în care mă culcam la trei şi mă trezeam la zece, programul e puţin cam sucit. Fuck. Ce face o vacanţă din mine. Nu vă puteţi imagina cât de obosită sunt acum.
Am nişte idei geniale de ficuri şi de haine şi nu reuşesc să le pun pe hârtie, din lipsă de timp. Vreau să merg la două olimpiade importante, la română şi la engleză, şi profele cer o grămadă de chestii suplimentare, iar asaltul temelor a început. Ne îngroapă monştii ăştia de profi în materie şi-n teme. Vreaaaau vacanţă. Din nou.
De la stres mi-am sucit piciorul în somn. Bineînţeles, nu trece o lună fără să-mi sucesc eu nişte vene. Cine mai ştie ce visam...
Yiip. A nins. Eh, e un strat mic, de cel mult doi centimetri, dar a nins! Am reuşit să evit mozolurile. Colegii mei sunt în stare să cureţe tot terenul şcolii de zăpadă, să o adune într-un loc şi să pornească războiul. E uluitor cum scobesc pământul ca să facă şi ei un bulgăre. Dacă e aşa acum, d'apăi când o ninge de-a binelea....
Titlul postului e wierdo. E o combinaţie între random(ised) şi missed. Nu ştiu ce mi-a venit.
O să postez şi intrarea mea la FOTM (Fic of the month) de pe Animezup (pe care am scris-o în vacanţă, ofc).
Balul gimnaziului && stuff
Well, cu notele o duc okai. Am luat 8 în teză la mate (deşi teza era de 6) şi 9 la română (ăsta l-am luat pă merit). Luni dau testuleţ la fizică...fuck şi eu tre' să mai dau încă unul, că am chiulit când ceilalţi l-au dat, so whisper me good luck (or whisper me the answers at the test).
Caut o leapşă pentru mai târziu. Buh-bye.
nuaminspiraţie
Fişier:
Photoshop.,
Şcoală
·
Moamă, ce zi. Azi am dat test la mate. Ultima oră. Dezastru natural. Eh, intră proful în clasă şi vedem că nu are subiectele în mână. Noi? Hehe, am scăpat de test...da nu. Ne dă din culegere 3 probleme şi ne zice să ne ferească sfântu' să copiem de la final. Noi? Nici cea mai mică problemă, deschidem cartea liniştiţi şi după 10 minute se simte miros de creier ars. Problemele erau nasooooale răăău. Bun, după tentative de copiat de la colega, care nu ştia nici ea nica ne-am consolat că luam amândouă 5. Boon. Dup' ce-am greşit număru' problemei şi am făcut problema 22 în loc 20 şi am mâzgâlit toată pagina, mă dau batută. Nu făcusem mai nimic. Îl rugăm pe prof să ne mai lase 5 minute din pauză dar când să-i dăm lucrările, zice să le punem în dulap. Noi? Hă? Cum? Unde? De ce? De unde? Profu' zice : 'A, am uitat să vă spun că asta o fost o recapitulare. Dacă vă ziceam că nu e test nu aţi fi fost aşa de serioşi, nu?' şi iese din clasă. În urma lui? Numai înjurături, ţipete şi râsete. Am scăpat...da' vai de prof marţi...:)).
Chestiuţă in Ps, făcută de plictiseală:
La naiba.
Singurul lucru bun e că s-a topit zăpada. Urăsc iarna. Totul e aşa de nasol. Aluneci, cazi, eşti bulgărit, e frig de crapă mâţele and soooo on. Vreau să vină vara. Vreau să fiu liberă. Vreau să mă dau cu rolele, să merg la piscină, să călătoresc, să citesc până târziu şi să mă scol la 10, să-mi pierd zilele prin mall şi prin parc, să-mi irosesc timpul compunând şi desenând, să simt că sunt eu...
Acum cred că mă duc să fac nişte poze p-afară. Lumina e perfectă. Nu ştiu când voi mai posta, dar sper să fie curând. Ştiu că nu am mai postat în ultimul timp, dar nu am avut inspiraţie.
Nu şcoală...
Fişier:
Şcoală
·
Thingies to do:
- De învăţat la tehno. Am o singură notă : |
- De ieşit la tablă la mate şi de încercat de făcut tema suplimentară. Poate cu nişte plusuri iau un 10 şi-mi repar media, da` nu cred că iese. o_o
- De făcut fişa aia idioată pentru olimpiadă la română.
- De învăţat la fizică. Am note mici acolo.
- De recapitulat timpurile alea la engleză (până şi cei mai buni au nevoie de perfecţionare).
Vacanţă!
Pe zi ce trece, sentimentele mele pentru el cresc. Nu ştiu ce e cu mine. Îl visez în fiecare seară şi mă gândesc la el în fiecare clipă a vieţii mele. Nu am mai simţit aşa ceva niciodată pentru un băiat. Ştiu, ştiu, e mai mare decât mine, dar cine spune că e imposibil? Între mama şi tata e diferenţă de 7 ani. So :P. Şi el m-a remarcat într-un fel (asta de când Iustina şi cu mine am trecut pe lângă el şi deşteapta i-a înfipt un ghiont în coaste, şi, arătându-mă cu degetul, i-a zis că îl plac). Off, îs nebună. Nebună după ochii aia adânci, verzi, care-mi surâd ciudat când mă văd. De fiecare dată când îl privesc, simt cum inima mi-o ia razna, am un sentiment ciudat de euforie şi parcă plutesc pe nori. Numele său îmi sună încontinuu ca o melodie în minte, non-stop.
Oare sunt eu prea îndrăgostită şi profundă, ori el mi-a sucit prea tare minţile fiindcă e atât de atrăgător??
Gata cu testele!
Fişier:
Şcoală
·
Trec printr-o perioada destul de nasoală cu (,) colegii pe la şcoală. Pfff. M-am săturat de atâtea trădări, minciuni şi iluzii. Mă simt ca şi cum nu aş avea prieteni, pustiită pe interior. Totul e aşa de confuz şi ciudat. Mă rog, acum suntem în perioada aia în care prietenii adevăraţi îşi fac apariţia şi toate cele. Nu mai am nici măcar nici o idee despre cine mi-e alături, cine nu, cine-mi sunt prietenii şi cine-mi sunt duşmanii. En fin, sper sa trec peste perioada asta.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
n.jpg)
