Acum 5 ani
Se afișează postările cu eticheta Poems and Stories. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Poems and Stories. Afișați toate postările
Bone-crushing hugs
Fişier:
Imaginaţie blestemată,
Love,
Poems and Stories
·
Eram pe iarba din curtea şcolii, dezbătând o problemă pe care amândouă o tratasem de prea mult timp cu tăcere. Totuşi, nu reuşesc să-mi adun cuvintele şi să-mi exprim gândurile. Simţeam cum tensiunea creşte cu fiecare adiere de vânt. Aşa că, luându-mi privirea de la ea şi îndreptându-mi-o spre pământ, spun:
- Ştii ce-mi place cel mai mult la el? Îmbrăţişarea lui. Are propiul lui fel de a îmbrăţişa. Îşi îngroapă capul între gâtul şi umărul tău, ceea ce te face să te simţi cu adevărat spe-
Mă întrerupse brusc, neluându-şi ochii de la cer.
- De câte ori te-a îmbrăţişat?
Surprinsă, dar şi în acelaşi timp ruşinată, nu-i răspund, aşa că, neştiind ce să fac, îmi continui fraza:
- ... şi îşi încolăceşte braţele strâns în jurul tău, de parcă ar vrea să te omoare cu afecţiune. Apoi se desprinde şi îşi pune mâinile pe umerii tăi şi te priveşte în ochi într-un mod absolut ameţi-
- Ascultă, nu am venit aici să-mi povesteşti despre sentimentele tale incontrolabile. Şi eu l-am îmbrăţişat, bine? Ştiu deja cum este!
E a doua oară când mă întrerupe. De data asta, se ridicase brusc şi mă privea de sus cu lacrimi în ochi, cu mâinile încleştate în pumn. Vocea-i trăda iritarea şi suferinţa, dar îşi înghiţi tot tremurul, îşi şterse ochii şi continuă cu un calm de admirat.
- M-ai chemat, am venit. Nu vreau să te scuzi în faţa mea. Ştiu ce vrei să-mi spui, şi ştiu de asemenea de ce te-a ales pe tine. Nici nu ştiu ce caut aici. Bănuiesc că îmi lipseşte prietenia noastră de odinioară.
O privesc, pur şi simplu fără cuvinte. Mă ridic, dar incapabilă de a face altceva. Se apropie de mine şi-mi spune:
- Felicitări. Oi fi câştigat tu băiatul de data asta, dar aminteşte-ţi: Băieţii vin şi pleacă, prietenele rămân.
Se întoarse cu spatele şi făcu câţiva paşi, dar se opreşte brusc şi-şi întoarce capul:
- Ah, şi să nu uiţi că încă suntem rivale.
Îmi face din ochi şi se îndepărtă, intrând în şcoală. Zâmbesc. Probabil nu se va schimba niciodată. Mă uit în urma ei şi ştiu că a avut dreptate. Am câştigat de data asta în faţa ei, dar probabil îi voi rămâne în urmă mereu.
În jurul meu simt două braţe a căror îmbrăţişare o cunosc mult prea bine. Mă întorc pe călcâi şi văd motivul (de altfel foarte întemeiat!) pentru care eu şi fosta mea prietenă cea mai bună suntem acum la cuţite, la figurat bineînţeles. Zâmbesc, de data asta cu mai mult fler. Am şi de ce.
Bun, ca să nu mă înţeleagă lumea greşit. M-am uitat la prea mult anime azi. Plus, probabil nu voi fi niciodată în situaţii de genul ăsta, din moment ce prietenul meu cel mai apropiat este un băiat şiiii să nu uităm că eu n-am mai pus ochii pe cineva de mult timp. Un an şi ceva cred. Bine, se ştie că eu sunt măritată cu cei cinci soţişori ai mei, deeeeeci...
În fine, nu am mai scris ceva şcolăresc de ceva timp şi am avut scena asta în minte de azi dimineaţă. Asocierile cu Kimi Ni Todoke sunt afirmate, apropo. Relaţia dintre Sawako şi Kurumi m-a inspirat.
Ja ne.
A rhyme a day keeps the psycho-rapist away
Şi pentru tine, căci uneori lucrurile nu au sens,
uite, o mie, să-ţi cumperi un Mercedez Benz,
ca de fericire să-ţi explodeze burtica
şi mămica să-ţi îngurgiteze frica.
Căci vampirii de cerneală sunt peste tot,
şi nu ştii să le dai măcar un simplu plot
de poveste ţăcănită, să le tacă căpăţâna
şi nici pe tine să nu te mai mănânce mâna.
Eşti complet ieşit din schemă, total p-afară!
Căci te culci în iarnă şi te trezeşti în vară.
Nu ştii de fapt că-n vise, ca oameni, ne culcăm
şi tot în vise amarul ni-l înecăm,
şi tot în vise prostii perverse vorbim
şi tot în vise, ca abominaţii, ne trezim.
Eşti un creier mitic de găină, călcat de tren,
că-mi vine să mă arunc din vârful lu' Big Ben.
La capăt de omenire să te arunci în transă
să mă scapi pe mine de a prostiei plasă
şi să-ţi tacă fleanca, de mizerie chimică scuipătoare
ca să-mi intre mie legile geometrice-n vigoare
că Pitagora-i tâmpit şi rotiţele nu-i sfârâiau,
dup' ora de mate numai triungiuri borau
toţii copchii, că-s şi ei tâmpiţi.
Fiţi deştepţi, pe mine mă slăviţi!
© to eul meu creator. AL MEU.
Suicidal Note
Fişier:
Cărţi,
Poems and Stories
·
And he called it "Chops" because that was the name of his dog
And that's what it was all about
And his teacher gave him an A and a gold star
And his mother hung it on the kitchen door and read it to his aunts
That was the year that Father Tracy took all the kids to the zoo
And he let them sing on the bus
And his little sister was born with tiny toenails and no hair
And his mother and father kissed a lot
And the girl around the corner sent him a valentine signed with a row of X's
And he had to ask his father what the X's meant
And his father always tucked him in bed at night
And was always there to do it.
Once on a piece of white paper with blue lines he wrote a poem
And he called it "Autumn" because that was the name of the season
And that's what it was all about
And his teacher gave him an A and asked him to write more clearly
And his mother never hung it on the kitchen door because of its new paint
And the kids told him that Father Tracy smoked cigars
And left butts on the pewsAnd sometimes they would burn holes
That was the year his sister got glasses with thick lenses and black frames
And the girl around the corner laughed when he asked her to go see Santa Claus
And the kids told him why his mother and father kissed a lot
And his father never tucked him in bed at night
And his father got mad when he cried for him to do it.
Once on a paper torn from his notebook he wrote a poem
Once on a paper torn from his notebook he wrote a poem
And he called it "Innocence: A Question" because that was the question about his girl
And that's what it was all about
And his professor gave him an A and a strange steady look
And his mother never hung it on the kitchen door because he never showed her
That was the year that Father Tracy died
And he forgot how the end of the Apostle's Creed went
And he caught his sister making out on the back porch
And his mother and father never kissed or even talked
And the girl around the corner wore too much makeup
That made him cough when he kissed her but he kissed her anyway
Because that was the thing to do
And at three A.M. he tucked himself into bed, his father snoring soundly.
That's why on the back of a brown paper bag he tried another poem
That's why on the back of a brown paper bag he tried another poem
And he called it "Absolutely Nothing"
Because that's what it was really all about
And he gave himself an A and a slash on each damned wrist
And he hung it on the bathroom door because this time he didn't think
He could reach the kitchen."
- Stephen Chbosky în "The Perks Of Being A Wallflower".
În carte este prezentat ca fiind anonim şi se spune despre el că este nota suicidală a celui care l-a scris, despre care este vorba în poem.
Cartea asta sigur e favorita mea, din toate cărţile citite de mine, şi nici nu am terminat-o. Şi când am citit poemul, undeva la o treime din carte, am simţit nevoia să îl postez aici, pentru că mi-a plăcut enorm. E genial.
Cute stories.
Fişier:
Poems and Stories
·
1.
A guy had a crush on this girl and he followed her wherever she went. One day the girl noticed and asked the guy:
Girl: Why do you keep following me?
Boy: Because you're so pretty and I think I'm falling in love with you.
Girl: Really? But you haven't met my friend yet. She's prettier then me and she's right behind you.
(The Boy Turns Around)
Boy: Are you making fun of me? There's no one behind me.
Girl: No, but if you really loved me, you wouldn't even bother to look back.
2.
The star of the football team has a blind dad who always comes to his games ,even though he can't see him play. One day, the dad gets sick and dies before the night of his son's big game. The team is expecting him to slack off, mourning the death of his father. But he played the best game he EVER had,making the winning touchdown &+ many amazing plays. The couch is amazed, so he asked:
"How did you play so well even after your father has passed?
The boy stares right at him, and says:
"This is the first time he has ever seen me play."
The boy stares right at him, and says:
"This is the first time he has ever seen me play."
3.
A child says to his mom:"Mommy, I colored your sheets with lipstick."
In anger, she starts to hit her child until he was unconscious.
Then she regrets what she has done, crying, she says to her child,
"Please open your eyes," but it was too late.
His tiny heart had stopped beating.
When she walked into her bedroom, the sheet said:
"I LOVE YOU MOMMY."
4.
Today in my biology class we were talking about hurricane Katrina. My teacher asked this really slutty girl what some of the effectsof the hurricane were, and she replied:
"Well everything got all wet and dirty."
Suddenly the quietest guy in class looks up and says:
"Kate, no one asked about your weekend."
"Kate, no one asked about your weekend."
5.
When you were 12 years old, she warned you not to watch certain TV shows.
You thanked her by waiting until she left the house to watch them.
When you were 13, she suggested a haircut that was becoming.
You thanked her by telling her she had no taste.
When you were 14, she paid for a month away at summer camp.
You thanked her by forgetting to write a single letter.
When you were 15, she came home from work, expecting a hug.
You thanked her by having your bedroom door locked.
When you were 16, she taught you how to drive her car.
You thanked her by taking it every chance you could.
When you were 17, she was expecting an important call.
You thanked her by being on the phone all night.
When you were 18, she cried at your high school graduation.
You thanked her by staying out partying until dawn.
When you were 19, she paid for your college tuition, drove you to campus carried your bags
You thanked her by saying good-bye outside the dorm so you wouldn't be embarrassed in front of your friends.
When you were 25, she helped to pay for your wedding, and she cried and told you how deeply she loved you.
You thanked her by moving halfway across the country.
When you were 50, she fell ill and needed you to take care of her.
You thanked her by reading about the burden parents become to their children.
You thanked her by waiting until she left the house to watch them.
When you were 13, she suggested a haircut that was becoming.
You thanked her by telling her she had no taste.
When you were 14, she paid for a month away at summer camp.
You thanked her by forgetting to write a single letter.
When you were 15, she came home from work, expecting a hug.
You thanked her by having your bedroom door locked.
When you were 16, she taught you how to drive her car.
You thanked her by taking it every chance you could.
When you were 17, she was expecting an important call.
You thanked her by being on the phone all night.
When you were 18, she cried at your high school graduation.
You thanked her by staying out partying until dawn.
When you were 19, she paid for your college tuition, drove you to campus carried your bags
You thanked her by saying good-bye outside the dorm so you wouldn't be embarrassed in front of your friends.
When you were 25, she helped to pay for your wedding, and she cried and told you how deeply she loved you.
You thanked her by moving halfway across the country.
When you were 50, she fell ill and needed you to take care of her.
You thanked her by reading about the burden parents become to their children.
And then, one day, she quietly died. And everything you never did came crashing down like thunder on your heart.
6.
When I was in 3rd grade, a boy came up to me and asked if he could borrow a pencil.We became best friends, but he moved away in sixth grade.
There I was, studying in the library in college, when a guy whispered, "Can I borrow a pencil?"
I looked up, and it was him. We've been dating ever since. Today I'm marrying him.
7.
Today I saw a cute little six or seven year old girl wearing Hannah Montana socks. I asked her if she liked Hannah Montana. She said no; she liked to wear these socks, because she got to step on Miley Cyrus every time she walked.I love this kid.
8.
Boy: Bitch!
Girl: Hah, I've been called worse.
Boy: Like?
Girl: Your girlfriend.
Boy: Bitch!
Girl: Hah, I've been called worse.
Boy: Like?
Girl: Your girlfriend.
9.
Year 2392Child: "Mommy I can't sleep!"
Mother: "Don't worry darling. Lay down as I sing you this ancient lullaby passed down through gernerations.
Mother: " Party rock is in the house tonight. Everybody just have a good time..."
10.
A kid gave his teacher a blank piece of paper.
Teacher: What is this?
Kid: It's a drawing of a cow eating grass.
Teacher: *looked at the paper* Where's the grass?
Kid: The cow ate all of it.
Teacher: *looked at the paper again* Then, where's the cow?
Kid: It left because there was no more grass.
Teacher: What is this?
Kid: It's a drawing of a cow eating grass.
Teacher: *looked at the paper* Where's the grass?
Kid: The cow ate all of it.
Teacher: *looked at the paper again* Then, where's the cow?
Kid: It left because there was no more grass.
11.
I think we all need to learn a lesson from this:
A college professor was doing a demonstration to his students. He had a big glass jar. He put several big rocks in it. He asked his students 'Can anything else fit in here?' They all replied 'No.' Then he put small pebbles in the jar. Several students gave a chuckle realizing they were wrong. The professor asked again 'Can anything else fit in here?' They all replied 'No.' Then he poured a bag of sand in the jar. This time almost all of the students let out an almost laugh. Then he said 'The rocks are the important things in life; your family, friends, etc.' 'The pebbles are the minor things in life which come after the rocks.' 'The sand grains stand for all of the unnessacary things in life.' 'If you were to put all the sand grains in first [the unnessacary things], then the pebbles [the minor things], then the rocks [the important things], it wouldn't fit. Therefore, you have to realize that family and friends come first.
Viziunea ce a schimbat lumea.
Fişier:
Imaginaţie blestemată,
Poems and Stories
·
Pentru: FOTM (Fic Of The Month) - Ianuarie
Tema: Viziune.
Am văzut ce se întâmpla. Am ordonat, dar în zadar. Timp de mai mult de 200 de ani am văzut. Dar ştiam că a sosit timpul.
‘Gottom, cheam-o pe Asyllum!’ i-am poruncit credinciosului meu servitor.
‘Da, Stăpâne.’
Am aşteptat-o. De nerăbdare, m-am dat jos de pe tron şi am început să măsor lăţimea Sălii Tronului în paşi. Nu i-a luat mult. A intrat în sala masivă, goală, cu un pas rapid, suplu şi mândru. M-am oprit în faţa tronului. Ea a făcut o plecăciune, plină de personalitate, dar şi modestă în acelaşi timp.
‘Am sosit, Stăpâne. Ce dorinţă vă pot îndeplini?’
Am studiat-o cu atenţie. Purta mantia purpurie de vânătoare, deasupra simplului costum de călărie: cămaşa albă şi pantalonii maro, băgaţi în cizmele lungi, din piele întoarsă. Ochii ei căprui nu trădau nici o emoţie şi mă priveau cu seninătate. Părul şaten îi era prins într-o coadă lungă la spate, ondulată, ce îi ajungea la genunchi. După o aşteptare de câteva secunde, ce era menită să-i atragă atenţia, am început:
‘Asyllum, de 212 ani am domnit asupra neamului omenesc. I-am văzut cum se nasc, cresc şi mor. I-am vegheat în timp de foamete şi boală, i-am apărat în timp de război, le-am trimis vise, viziuni, încărcate cu înţelepciune universală. Uită-te la ei acum. Majoritatea stau adânciţi cu capetele în bucăţile alea de sticlă, dând cu degetele pe ele, sau se chircesc în faţa unor ecrane care nu îi învaţă nimic. Asyllum, nu cred că am fost un Îndrumător prea bun. Când i-am preluat acum 212 de ani, în aşa-numitul lor an 1800, am jurat în faţa tuturor Bătrânilor şi în faţa Cosiliului Suprem că-i voi aduce pe calea cea cea bună şi le voi arăta că modernismul nu e calea. Mai am 88 de ani de îndrumat înainte ca sarcina să fie pasată altui Îndumător. Trebuie să schim lumea, înainte să o pasez. Am vrut să le arăt calea, dar s-au revoltat. S-au format grupuri malefice. Acum Iluminismul în conduce din întuneric. Dacă nu fac eu ceva, lumea umană se va întoarce la greutăţile de dinainte. Dar cum să fac? Vreau să mă sfătuieşti, Asyllum.’
Ea mă privi perplexă. Tot timpul mă ascultase cu atenţie. Cugetă câteva minute. Eu mă aşezasem pe tron, privind-o cum îşi fremăta degetele.
‘Trimite-o. Acum e timpul.’
‘Ce?’ am răspuns confuz.
‘Viziunea. Viziunea Supremă. Ai ţinut-o mai bine de 200 de ani, acum e timpul să arunci Viziunea. O voi purta eu spre Pământ, şi o voi arunca.’
‘Gottom, cheam-o pe Asyllum!’ i-am poruncit credinciosului meu servitor.
‘Da, Stăpâne.’
Am aşteptat-o. De nerăbdare, m-am dat jos de pe tron şi am început să măsor lăţimea Sălii Tronului în paşi. Nu i-a luat mult. A intrat în sala masivă, goală, cu un pas rapid, suplu şi mândru. M-am oprit în faţa tronului. Ea a făcut o plecăciune, plină de personalitate, dar şi modestă în acelaşi timp.
‘Am sosit, Stăpâne. Ce dorinţă vă pot îndeplini?’
Am studiat-o cu atenţie. Purta mantia purpurie de vânătoare, deasupra simplului costum de călărie: cămaşa albă şi pantalonii maro, băgaţi în cizmele lungi, din piele întoarsă. Ochii ei căprui nu trădau nici o emoţie şi mă priveau cu seninătate. Părul şaten îi era prins într-o coadă lungă la spate, ondulată, ce îi ajungea la genunchi. După o aşteptare de câteva secunde, ce era menită să-i atragă atenţia, am început:
‘Asyllum, de 212 ani am domnit asupra neamului omenesc. I-am văzut cum se nasc, cresc şi mor. I-am vegheat în timp de foamete şi boală, i-am apărat în timp de război, le-am trimis vise, viziuni, încărcate cu înţelepciune universală. Uită-te la ei acum. Majoritatea stau adânciţi cu capetele în bucăţile alea de sticlă, dând cu degetele pe ele, sau se chircesc în faţa unor ecrane care nu îi învaţă nimic. Asyllum, nu cred că am fost un Îndrumător prea bun. Când i-am preluat acum 212 de ani, în aşa-numitul lor an 1800, am jurat în faţa tuturor Bătrânilor şi în faţa Cosiliului Suprem că-i voi aduce pe calea cea cea bună şi le voi arăta că modernismul nu e calea. Mai am 88 de ani de îndrumat înainte ca sarcina să fie pasată altui Îndumător. Trebuie să schim lumea, înainte să o pasez. Am vrut să le arăt calea, dar s-au revoltat. S-au format grupuri malefice. Acum Iluminismul în conduce din întuneric. Dacă nu fac eu ceva, lumea umană se va întoarce la greutăţile de dinainte. Dar cum să fac? Vreau să mă sfătuieşti, Asyllum.’
Ea mă privi perplexă. Tot timpul mă ascultase cu atenţie. Cugetă câteva minute. Eu mă aşezasem pe tron, privind-o cum îşi fremăta degetele.
‘Trimite-o. Acum e timpul.’
‘Ce?’ am răspuns confuz.
‘Viziunea. Viziunea Supremă. Ai ţinut-o mai bine de 200 de ani, acum e timpul să arunci Viziunea. O voi purta eu spre Pământ, şi o voi arunca.’
‘Dar am numai una. Fiecare Îndrumător are doar una. E înţelept să o trimit acum?’
‘Dacă nu acum, atunci când?’‘Câte Viziuni?’
‘7000. Să fie cu noroc.’ mi-a răspus rapid.
‘Bine. Poţi pleca. Mulţumesc. Gottom! Vreau 7000 de cutii. Urgent.’
În acea noapte, mi-am înregistrat vocea în cutiile a 7000 de vise. Am pus laolaltă imagini, semne, dovezi. Fiind Viziunea Supremă, se presupunea că cel care o primeşte o va înţelege ca atare. Am ales 7000 de oameni, dintre care 6000 erau oameni influenţi, care aveau surse de răspândire a mesajului, iar ceilalţi 1000 erau singurii oameni cu puteri supranaturale de pe Pământ. Aveam încredere în ei.
A doua noapte, Asyllum please cu Viziunile. Peste o săptămână, omenirea era în criză. Nu financiară, ci spirituală. Peste o lună, bisericile erau încărcate. M-am lovit peste frunte. Nu trebuiau să meargă la biserică, ci să facă ei ceva. Dar într-un an, se puteau observa schimbări drastice ale omenirii. Ştiam că peste 88 de ani, când voi preda Puterea Îndrumătoare unui alt Îndrumător, Lumea Protectoare va fi mândră de mine.
Am păstrat o copie de-a Viziunii în Arhiva Lumii Protectoare. Pe etichetă am scris: “Viziunea Ce A Schimbat Omenirea”.
Waaa.
Fişier:
Imaginaţie blestemată,
Poems and Stories
·
Gândeşte puţin:
Soarele e sursă de lumină, deci...
Soarele e luminos, deci...
Soarele e o stea, iar...
Stelele sunt corpuri, însă...
Corpurile reflectă lumina, deci prin urmare:
Soarele reflectă lumină!
Totuşi:
Blogger e portocaliu,
Facebook e albastru,
YouTube e roşu,
Twitter e turcoaz,
Yahoo! e mov,
Iar Google e un curcubeu.
Ctitorite pe moment. Ştiu, umorul meu e foarte, foarte, nespus de ciudat şi de acru. Asta se întâmplă când aştept cu nerăbdare să înceapă X-Factor. Cheezus. Începe. Buh-Bye.
.
Fişier:
Imaginaţie blestemată,
Poems and Stories
·
Şi îngheaţă focu-n tine,
Când te răsfiră vântul rece
Şi arde frigul în mine
Când, ofilită, vara trece.
Chestii din caieţelul meu.
Fişier:
Imaginaţie blestemată,
Poems and Stories,
Stuff
·
Am un caiet pe care-l ţin de ceva timp, în care scriu ce-mi vine pe moment: poezioare prosteşti, glumiţe, chestii de peste zi ce merită scrise. Am găsit azi nişte lucr'şoare interesante...
O zvâcnire a creionului lasă în urmă
Pete gri şi firave fărămiţi de brumă
Încercând să sece o minte, de tortură.
Fără reuşite, mintea priveşte foaia cu ură.
Încă o zvâcnire. Creionul zboară iute
Peste-o lume rece, lăsând în foaie cute.
Mintea se luminează, deşi rătaceşte,
Pe măsură ce mina gri se topeşte.
Mama îi spune Deei să se ducă la teme. Deea părăseşte biroul (unde butona pe blogul ei), dar uită telefonul pe masă. Se întoarce după el.
Mama: Ai greşit direcţia!
Deea (iese din birou cu telefonul în mână): Da ce, ăsta e sens unic? (indică spre telefon)
*
Mama: NU te duci la calculator! Du-te la tine în cameră, că ai muuuulte de făcut.Deea: Biii-ne! (se duce în birou şi se aşează pe scaunul din faţa laptopului.)
( . . . )
Mama: Ce mă asculţi tu...
Deea: Păi te ascult, ai dreptate. Ai spus să nu mă duc la calculator . . . eu am mers la laptop.
*
Când Deea mai sare calul cu replicile:Mama: O cauţi cu lumânarea...
Deea: Şi tu cu lanterna.
Tata (când e prezent la "discuţie"): Hmpf! Mai rău!
Deea: Apropo, e mai eficientă lanterna. Încă mai eşti pe vremea lu' Ceauşilă?
*
Mama: Hai la culcare! E unş'pe jumate.Deea (în glumă, logic): Măta.
Mama: . . . Tactu'.
O strofuţă.
Fişier:
Poems and Stories
·
Ceva spontan, scrisă în timp ce-mi făceam tema la algebră, la sfârşitul caietului.
În scoarţe uscate de copaci,
Zace moartea cea severă,
Legând bolile cu zece copci,
Citind proză animalieră.
Vezi că are © Desenând Cuvinte, mă loază.
Să te ferească sfântu' s-o copii.
De ce, foaie albă?
Foi albe. Albe...dar de ce sunt albe şi nu negre? De ce eu mă întreb asta? De ce? chiar aşa...Foaia e acum gri, pătată de gânduri suspinate. Punct. Şi de la capăt. De ce suspinate şi nu şoptite? De ce oare îmi suspin gândurile foii albe? De ce nu i le suspin foii negre din mintea mea bolnavă?
Şi veşnicul "de ce?" sălăşluieşte printre amintiri, dorinţe şi obsesii undeva în ţinutul interzis al materiei mele cenuşii.
Şi din nou un "de ce?". De ce suntem oameni şi nu lămâi? Dar poate lămâile ne numesc pe noi lămâi şi ele sunt oameni, în creieraşul lor de lămâi. De ce nu? Sau de ce da? De ce nu trăim clipa şi ne lăsăm gândurile rănite, pline de sângele imaginaţiei de izbelişte? De ce nu suntem lămâi, pentru Dumnezeu?! Tu ştii? Atunci şopteştei minţii mele prin şoapte şoptite secretele omenirii. De ce nu vrei să-i şopteşti, foaie albă care eşti gri?
Şi eternul "de ce?" îşi plănge singurătatea printre amintiri, dorinţe şi obsesii, spărgând gheaţa formată din pământ şi pietre, sau poate îngroşând-o, în rândul monotonelor mele gânduri.
Mă uit la ceas şi văd că-i 00:24. Hăhă, 00:24 era acu' vreo' două ore. Stai aşa, foaie albă care eşti gri. Dacă ceasul meu a stat, atunci unu' şi cu unu' face peşte! De ce? Fiindcă aşa vrea mintea mea bolnavă! Şi tu, crezi aşa, nu, foaie albă?
De ce trece timpul? De ce noi stăm şi-l privim cum trece nepăsător printre noi şi cum ne priveşte cu dispreţ lăsând în urmă pustiu, bătrân şi rece? De ce mintea mea pustie nu îi face loc să se cuibărească printre resturi şi bucăţi galbene de foi scrise, umplute cu gânduri stenahorice?
Şi nemuritorul "de ce?" îşi găseşte printre amintiri, dorinţe şi obsesii uitate o rană sângerănd de fantezie şi o infectează cu nepăsarea sa, otrăvindu-mi imaginaţia.
De ce?
Sclava ta, care ţi-a otrăvit
albul cu griul creionului ei magic.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
n.jpg)
