Acum 5 ani
Se afișează postările cu eticheta Imaginaţie blestemată. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Imaginaţie blestemată. Afișați toate postările
2/3, 14, 2012 şi o clepsidră
Nimeni nu ştie cum şosetele se îndoapă una cu cealaltă în sertarul scârţâitor.
Nimeni nu ştie cum genunchii scapără picături roşiatice din crusta sadică ce le strânge pielea, în amintirea roţilor siliconate ce pluteau cu prea multă viteză pe asfaltul aspru.
Nimeni nu ştie cum costumul de baie încă ud zace pe fundul genţii de voiaj.
Nimeni nu ştie cum telefonul a uitat discuţiile înflăcărate dinaintea unui test, cuvânt ce şi-a pierdut brusc semnificaţia, odată cu vârtejurile ce le provoca în stomac.
Nimeni nu ştie cum toate acestea au început şi cum toate acestea vor sfârşi.
Şi aşa, cu fiecare zi ce curge sub forma unui auriu fir de nisip, alunecând timpuriu prin esofagul unei clepsidre uriaş de scurtă, aşa, chiar aşa, august renaşte din focurile cenuşei iuliene pentru a paişpea oară în viaţa mea.
Bone-crushing hugs
Fişier:
Imaginaţie blestemată,
Love,
Poems and Stories
·
Eram pe iarba din curtea şcolii, dezbătând o problemă pe care amândouă o tratasem de prea mult timp cu tăcere. Totuşi, nu reuşesc să-mi adun cuvintele şi să-mi exprim gândurile. Simţeam cum tensiunea creşte cu fiecare adiere de vânt. Aşa că, luându-mi privirea de la ea şi îndreptându-mi-o spre pământ, spun:
- Ştii ce-mi place cel mai mult la el? Îmbrăţişarea lui. Are propiul lui fel de a îmbrăţişa. Îşi îngroapă capul între gâtul şi umărul tău, ceea ce te face să te simţi cu adevărat spe-
Mă întrerupse brusc, neluându-şi ochii de la cer.
- De câte ori te-a îmbrăţişat?
Surprinsă, dar şi în acelaşi timp ruşinată, nu-i răspund, aşa că, neştiind ce să fac, îmi continui fraza:
- ... şi îşi încolăceşte braţele strâns în jurul tău, de parcă ar vrea să te omoare cu afecţiune. Apoi se desprinde şi îşi pune mâinile pe umerii tăi şi te priveşte în ochi într-un mod absolut ameţi-
- Ascultă, nu am venit aici să-mi povesteşti despre sentimentele tale incontrolabile. Şi eu l-am îmbrăţişat, bine? Ştiu deja cum este!
E a doua oară când mă întrerupe. De data asta, se ridicase brusc şi mă privea de sus cu lacrimi în ochi, cu mâinile încleştate în pumn. Vocea-i trăda iritarea şi suferinţa, dar îşi înghiţi tot tremurul, îşi şterse ochii şi continuă cu un calm de admirat.
- M-ai chemat, am venit. Nu vreau să te scuzi în faţa mea. Ştiu ce vrei să-mi spui, şi ştiu de asemenea de ce te-a ales pe tine. Nici nu ştiu ce caut aici. Bănuiesc că îmi lipseşte prietenia noastră de odinioară.
O privesc, pur şi simplu fără cuvinte. Mă ridic, dar incapabilă de a face altceva. Se apropie de mine şi-mi spune:
- Felicitări. Oi fi câştigat tu băiatul de data asta, dar aminteşte-ţi: Băieţii vin şi pleacă, prietenele rămân.
Se întoarse cu spatele şi făcu câţiva paşi, dar se opreşte brusc şi-şi întoarce capul:
- Ah, şi să nu uiţi că încă suntem rivale.
Îmi face din ochi şi se îndepărtă, intrând în şcoală. Zâmbesc. Probabil nu se va schimba niciodată. Mă uit în urma ei şi ştiu că a avut dreptate. Am câştigat de data asta în faţa ei, dar probabil îi voi rămâne în urmă mereu.
În jurul meu simt două braţe a căror îmbrăţişare o cunosc mult prea bine. Mă întorc pe călcâi şi văd motivul (de altfel foarte întemeiat!) pentru care eu şi fosta mea prietenă cea mai bună suntem acum la cuţite, la figurat bineînţeles. Zâmbesc, de data asta cu mai mult fler. Am şi de ce.
Bun, ca să nu mă înţeleagă lumea greşit. M-am uitat la prea mult anime azi. Plus, probabil nu voi fi niciodată în situaţii de genul ăsta, din moment ce prietenul meu cel mai apropiat este un băiat şiiii să nu uităm că eu n-am mai pus ochii pe cineva de mult timp. Un an şi ceva cred. Bine, se ştie că eu sunt măritată cu cei cinci soţişori ai mei, deeeeeci...
În fine, nu am mai scris ceva şcolăresc de ceva timp şi am avut scena asta în minte de azi dimineaţă. Asocierile cu Kimi Ni Todoke sunt afirmate, apropo. Relaţia dintre Sawako şi Kurumi m-a inspirat.
Ja ne.
A rhyme a day keeps the psycho-rapist away
Şi pentru tine, căci uneori lucrurile nu au sens,
uite, o mie, să-ţi cumperi un Mercedez Benz,
ca de fericire să-ţi explodeze burtica
şi mămica să-ţi îngurgiteze frica.
Căci vampirii de cerneală sunt peste tot,
şi nu ştii să le dai măcar un simplu plot
de poveste ţăcănită, să le tacă căpăţâna
şi nici pe tine să nu te mai mănânce mâna.
Eşti complet ieşit din schemă, total p-afară!
Căci te culci în iarnă şi te trezeşti în vară.
Nu ştii de fapt că-n vise, ca oameni, ne culcăm
şi tot în vise amarul ni-l înecăm,
şi tot în vise prostii perverse vorbim
şi tot în vise, ca abominaţii, ne trezim.
Eşti un creier mitic de găină, călcat de tren,
că-mi vine să mă arunc din vârful lu' Big Ben.
La capăt de omenire să te arunci în transă
să mă scapi pe mine de a prostiei plasă
şi să-ţi tacă fleanca, de mizerie chimică scuipătoare
ca să-mi intre mie legile geometrice-n vigoare
că Pitagora-i tâmpit şi rotiţele nu-i sfârâiau,
dup' ora de mate numai triungiuri borau
toţii copchii, că-s şi ei tâmpiţi.
Fiţi deştepţi, pe mine mă slăviţi!
© to eul meu creator. AL MEU.
Beating me down, down, into the ground
Fişier:
Imaginaţie blestemată,
In English,
Music.,
Shit
·
How do you own the world?
How do you own disorder, disorder?
Somewhere between the sacred silence
Sacred silence and sleep
Somewhere, between the sacred silence and sleep
Disorder, disorder, disorder.
(System of a Down - Toxicity)
As I'm standing still, I'm asking myself how you could ever forget about the small things that I told you. Your eyes show indiference and you spit venom with every single word you say. I'm standing still and I'm watching you walking away from me, dropping slowly into reality and leaving our small parallel universe for that disorded world that broke us all apart. How do you own reality? How do you own disorder? But you kept walking, falling away from me.
Hey, I'm feeling tired.
My time, is gone today.
You flirt with suicide.
Sometimes, that's ok.
I can't always say: "It's gonna be better tomorow"
Falling away from me, falling away from me.
(Korn - Falling Away From Me)
Yeah, that's what you do. You keep falling and failing. And there is no way back to the paradise it was before. You lost the war in you. You think you've won the battle, but you lost the war. The war between reality and our beloved dreams, the war between sanity and insanity. Yes, you were complety insane to leave the dream without armor. All I can do now is push my fingers into my eyes and punish myself for you.
Şi aşa a ieşit un monolog prăpadit din comentatul unor versuri fără sens. Mi-am exersat şi engleza binişor, am memorat şi nişte versuri şi v-am băgat şi pe voi în boală. So much win.
I push my fingers into my eyes...
It's the only thing that slowly stops the ache...
But it's made of all the things I have to take...
Jesus, it never ends, it works it's way inside...
If the pain goes on...
I'm not gonna make it!
(Slipknot - Duality)
Ok, so you left. Now, now. Let's see. You'd think that I'm stronger than you. Actually I had to take the consequences of your fleeing and rule our world by myself. My world now. It's not as easy as you think. You've poisoned the universe when you fleed like coward, leaving the gate between the worlds open, moving life away from all that trully mattered. But, now, if I gave you the truth, would it keep you alive?
If I gave you the truth, would it keep you alive?
Though I'm closer to wrong
I'm no further from right
And now I'm convinced on the inside
That something's wrong with me
Convinced on the inside, you're so much more than me.
(Seether - Truth)
Şi aşa a ieşit un monolog prăpadit din comentatul unor versuri fără sens. Mi-am exersat şi engleza binişor, am memorat şi nişte versuri şi v-am băgat şi pe voi în boală. So much win.
Blah-ha-ha
Fişier:
Imaginaţie blestemată,
Shit,
Stuff,
Şcoală
·
Am luat nouă în teză la română. Blaaah-ha. Am scăpat de o gri~iijă.
Trebuie să mi se aducă testul la civică şi vineri dau test la ist~ooo~rie. Din WWII şi Războiul Re~e~e.
Bine, o las cu behăitul.
Şi am uitat să motivez absenţa mea îndelungată. Well, huns, a apărut pe undeva pe la sfârşitul lui mai Monsters Den: Chronicles, un joc pe care îl aştept de doi ani, şi de trei zile şi mai bine mă strofoc să termin toate actele, toate questurile, să găsesc toate camerele secrete şi toate itemurile legendare. Şi am făcut-o. Bleeeh.
Şi am terminat sezonul doi din Pretty Little Liars. Azi apare primul episod din sezonul trei.
La moah, în Iaşi, s-a deschis Palas, un centru comercial acceptabil înconjurat de părculeţ, în jurul Palatului Culturii. Am fost la shopping sâmbătă şi luni, full day. Luni am cărat-o pe Katy după mine, am făcut nişte bătături urâte şi am golit portofelul. Iar pe doi s-a bătut recordul la cel mai mare număr de lampioane lansate, tot încadrul deschiderii complexului pe care îl aşteptăm să se finiseze de doi ani. Ieşenii sunt happy.
Mi-am cumpărat din Cătureşti cu 9.90 lei cartea, trilogia "Cercul Secret" de LJ Smith. În două zile am păpat o carte jumate. Poate fac o recenzie când termin. Plus că am terminat şi seria "Percy Jackson şi Olimpienii" şi vreau s-o comentez şi p-aia. După ce termin şi trilogia asta, vreau să citesc "The Perks of Being a Wallflower". Am auzit de cartea asta prin intermediul ecranizării sale, care va fi disponibilă în cinematografe în septembrie. Şi o să-l văd pentru că în el joacă actorii mei favoriţi (doi dintre ei): Logan Lerman şi Emma Watson. Căutaţi un plot. Nu o să regretaţi.
Şi acum, mă duc să mă târăsc ca o capră ce sunt după ghiozdan şi să-mi fac tema la mate. Oh, presimt că nu voi reuşi să mă ridic de pe covor şi o să lâncezesc acolo, tăvălindu-mă în sucul propiei lene, putrezind în adâncurile Tartarului pentru că nu am chef să-mi scriu şi tema la germană.
Make-up post?
Fişier:
Imaginaţie blestemată,
Shit,
Stuff,
Şcoală
·
Soz, guys. Bănuiesc că ştiţi că Românica a fost impulsionată de şocuri şi furtuni electrice de vreo săptămână, nu? Ei bine, aflaţi că aceste crunte descărcări ale lui Zeus mi-au răpit şi violat internetul. Nu am avut acess la prostia asta de blog cinci zile. Dar iată-mă aici şi acum, scăpată de mânia tezelor, postând şi încruntându-mi creierii pentru voi.
Apropo de teze. La mate am dat-o acum o săptămână şi am luat 8,30. Wanna know why? La mine radical din 144 plus 25 dă 189, nu 169. Evident mi-a ieşit o prostie, şi nu 13, aşa cum trebuia. Proful mi-a scris lângă "Greu la adunare, nu?". Râd eu ce râd şi dau pagina. La ultima problemă, pe care am reuşit să o gândesc corect, am greşit în mod ilogic la calcul. În mentalitatea mea, 12 plus 4 dă 18. Şi am avut calculul ăsta de două ori şi l-am greşit tot de două ori, la subpuncte diferite. Lângă, proful (care are un simţ al umorului incontestabil, orele lui fiind geniale) scrisese: "Mai grav decât am crezut la început. Recomandare: de 3 ori pe zi adunări. GRAV!". Ce pot spune, luam 9 dacă nu greşeam ca fraiera calcule de clasa întâi. Sunt cel mai idiotic creieraş de pe planetă. Cum am putut scrie aşa ceva?
La română am dat-o azi. Şi pot spune că nu a fost cea mai bună lucrare a mea.
Aseară m-am uitat la prima semifinală Eurovision, pe care o aştept de anul trecut, din mai. Keeh. Orice ar fi, eu aştept ESC. Mandinga s-a descurcat ok, din moment ce au avut dificultăţi tehnice (solistei i-a murit casca prin care se auzea negativul şi vocile colegilor săi, şi a trebuit să cânte după sonoritatea din sală). Preferaţii mei au fost Irlanda, Islanda, Finlanda şi Danemarca. Ce pot spune, ţările nordice au gusturi bune. Noi suntem cotaţi la pariuri şi pe pre-charts pe locul 5-6. Dacă iese întradevăr aşa, e bine. Şi aştept semifinala doi de mâne. Can't wait.
Eu şi Mara ne plictiseam azi în ora de tehnologică, şi având Ceaţă, de Miguel de Unamuno cu ea, Mara a decis să facem o compunere ce aparţine curentului numit dadaism. Adică. Deschizi cartea/ziarul/materialul cuvântos la o pagină oarecare şi primul cuvânt ce apare în faţa ochilor îl pui pe hârtie. Noi ne-am împărţit sarcinile (una scria, articula, cerea părţi de vorbire - substantive, verbe, adjective - şi adăugând cuvinte de legătură, iar cealaltă deschidea cartea şi zicea prima parte respectivă ce-i sărea în ochi), inversându-le din când în când. Şi iată ce cuvântare ciudoasă a ieşit:
Orfeule, să nu-ţi abaţi hotărârea vie. Să dovedeşti că mă împingi de pe modă fără să apară jumătate de ceas. De ce nu mă însor cu cititorii mei? De ce nu ar fi trebuit să pun mâna pe cuvinte, fără să le cumpăr? Obrazul fetei e generos, treierat şi mincinos. Tu nu te-ai întors, când, în sălaşul tuturor iluziilor, eternitatea a plecat. Nu mă înţelegi, nu ai un protagonist bucuros! Vrei să trăieşti cu mine, în tristeţea limbii spaniole.
Avea oare o animalitate aparte, ce mi-a apărut mintenaş în cârciuma fenomenal de copilăroasă? Îmi faci pe plac când închizi oamenii proşti şi mă sinucid fără să mă văd cu un câine. Nebunii din reuniunea de spanioli se întâmplau să fie trei nunţi.
Simt că stau de vorbă cu propia mea existenţă a dumitale. Prefaţa m-a hăituit din oglindă de când m-am înrudit cu fraza. Îmi place să mă laşi să văd dragostea din rândurile din mijlocul celor cincizeci de condimente. Şi, carevasăzică, tot nu puteţi să vă înţelegeţi cu bărbatul scrisorii, ceaţa.
Prudenţiu izbuteşte dezamăgitor să-şi înveşmânteze carnea cu carne semiprofană şi să mănânce poligonul cel mai simplu, cel mai resurscitat. Mă plimbai pe drumul rău ce se cunoştea drept fiind Paparrigopulos.
Ce era lumea fără dezamăgirea reflexiei duble, devenită blândă ştire? Sugerez să credem în Domnul care face pedeapsa să pară însărcinată. Nu s-a îndoit de amintirile eliberate de hazard, îndrăznind să se aducă singurătatea avansată. Nu vreau să aud pumnul ce îmi este şi mie muncitor şi curios.
Fătuca din parantezele ascunse comunica cu căţeluşul zămilisit fără bietul Domingo. M-ai însoţi în graţia prostiilor şi să mă recunoşti în aceeaşi noapte, dar niciodată nu o să uit să ţin ochii în tânărul joc al timpului.
Tadaaaah. A fost superdistractiv, iar la unele fraze am râs cu lacrimi.
Plănuiam ca postul ăsta să fie mai lung, dar din moment ce am fost UFO pentru ceva zile şi nici nu ştiu cum mai merg trebuşoarele online, trebuie să recuperez. Voi posta probabil în weekend.
Iridescenţă şi exolaţie
Bate cu târnăcopul curcubeul masochist
în rămăşiţele exolate ale crucişului de apă.
Cum lumea din ziua de azi face insolaţii peste insolaţii, eu fac exolaţii. Adică mă răcesc la lumina soristă. Mă răcesc când văd piele dezgolită, ochelari de soare şi haine lălâii. Mă răcesc când văd 36 de grade la termometrul din colţul geamului, care încă mai poartă urme de spumă de la decoraţiile crăciuniale. Mă răcesc când văd sutele de verzi de afară. Şi mie îmi spui că e doar mai.
în rămăşiţele exolate ale crucişului de apă.
Cum lumea din ziua de azi face insolaţii peste insolaţii, eu fac exolaţii. Adică mă răcesc la lumina soristă. Mă răcesc când văd piele dezgolită, ochelari de soare şi haine lălâii. Mă răcesc când văd 36 de grade la termometrul din colţul geamului, care încă mai poartă urme de spumă de la decoraţiile crăciuniale. Mă răcesc când văd sutele de verzi de afară. Şi mie îmi spui că e doar mai.
Şi totuşi ştiu că timpul nu se opreşte pentru nimeni, mai ales pentru o copilă cu aracet mucegăit în cap, ca mine.
Coralitatea lucrurilor e cam corală.
Mă refer la culoarea coral. Nu e drăguţă? E culoare de vară. Vară, care pedalează pe secundarul calendarului în paşi de zile. De pomeneşti cu sfărşit de iunie în cap, cu medii în punctul terminus şi ghiozdan gol în spate.
Ghiozdanul meu e grena. Cam ca sângele ce-mi zvâcneşte în cap cu fiecare gând împuşcat, mirosind ciudat a ars. Cam ca ceea ce-mi curge mie prin venele vânăt de vineţii. Vineţii.
Mâinile mele erau vineţii acum patru luni. Vineţii. La fel ca scoarţele sfâşiate, dezmembrate şi descopertate ale jurnalului meu ce zace undeva sub scândura de lângă pat umplut cu minuni irealizabile, necioplite şi iridescente.
Iridescente. Cam ca mai. Cam ca titlul acestui post.
Şi ăsta a fost o ireproşabilitate rotundă de-a mea. Am început cu titlul şi am terminat cu titlul. În mod sarcastic şi ironic, of course. Tipic mie. Încep să mă sperii chiar eu pe mine. It seems that my zweet pipăl want moar ghif poasts. They will get one. Soon.
Şi ăsta a fost o ireproşabilitate rotundă de-a mea. Am început cu titlul şi am terminat cu titlul. În mod sarcastic şi ironic, of course. Tipic mie. Încep să mă sperii chiar eu pe mine. It seems that my zweet pipăl want moar ghif poasts. They will get one. Soon.
Her inner-selves
Fişier:
Imaginaţie blestemată,
In English
·
Inner battles, blood soaking, unlimited pain and sorrow.
She couldn't take it anymore. It was too much for her fragile soul. She was just a kid, dammit! She didn't deserve it. She wiped her tears with her thumb and stepped into her room. She turned on the light and looked into the mirror. She saw a poor girl, her face stained with tears, her eyes blood-shoted, her lips shallowed from biting and her cheeks red and wet. Her breath was irregular and she let sobs from time to time. Her body was sightly shaking and her fists were strongly clenched, her nails going deep into her pale skin of her palm. She raised one fist and punched the reflection. Her sobs deepened and her shaking became uncontrolable. She opened her mouth to scream, but no sound came out.
With blood shot eyes I watch you sleeping
The warmth I feel beside me is slowly fading
Would she hear me if I called her name?
Would she hold me if she knew my shame?
'You! You fool! Why are you standing there and watch me, why aren't you doing something? Anything!' she mentally screamed at her reflection. 'Help me', she said to the mirror through her inner voice.
The moments die, I hear no screaming
The visions left inside me are slowly fading
Would she hear me if I called her name?
Would she hold me if she knew my shame?
The visions left inside me are slowly fading
Would she hear me if I called her name?
Would she hold me if she knew my shame?
Her jaw was tensely clenched and more tears came out from the corner of her tired eyes. How many tears can a soul shed?
Your tears don't fall, they crash around me.
Her conscious calls, the guilty to come home.
Her conscious calls, the guilty to come home.
© to moi. Lyrics to Bullet For My Vallentine - Tears Don't Fall
Viziunea ce a schimbat lumea.
Fişier:
Imaginaţie blestemată,
Poems and Stories
·
Pentru: FOTM (Fic Of The Month) - Ianuarie
Tema: Viziune.
Am văzut ce se întâmpla. Am ordonat, dar în zadar. Timp de mai mult de 200 de ani am văzut. Dar ştiam că a sosit timpul.
‘Gottom, cheam-o pe Asyllum!’ i-am poruncit credinciosului meu servitor.
‘Da, Stăpâne.’
Am aşteptat-o. De nerăbdare, m-am dat jos de pe tron şi am început să măsor lăţimea Sălii Tronului în paşi. Nu i-a luat mult. A intrat în sala masivă, goală, cu un pas rapid, suplu şi mândru. M-am oprit în faţa tronului. Ea a făcut o plecăciune, plină de personalitate, dar şi modestă în acelaşi timp.
‘Am sosit, Stăpâne. Ce dorinţă vă pot îndeplini?’
Am studiat-o cu atenţie. Purta mantia purpurie de vânătoare, deasupra simplului costum de călărie: cămaşa albă şi pantalonii maro, băgaţi în cizmele lungi, din piele întoarsă. Ochii ei căprui nu trădau nici o emoţie şi mă priveau cu seninătate. Părul şaten îi era prins într-o coadă lungă la spate, ondulată, ce îi ajungea la genunchi. După o aşteptare de câteva secunde, ce era menită să-i atragă atenţia, am început:
‘Asyllum, de 212 ani am domnit asupra neamului omenesc. I-am văzut cum se nasc, cresc şi mor. I-am vegheat în timp de foamete şi boală, i-am apărat în timp de război, le-am trimis vise, viziuni, încărcate cu înţelepciune universală. Uită-te la ei acum. Majoritatea stau adânciţi cu capetele în bucăţile alea de sticlă, dând cu degetele pe ele, sau se chircesc în faţa unor ecrane care nu îi învaţă nimic. Asyllum, nu cred că am fost un Îndrumător prea bun. Când i-am preluat acum 212 de ani, în aşa-numitul lor an 1800, am jurat în faţa tuturor Bătrânilor şi în faţa Cosiliului Suprem că-i voi aduce pe calea cea cea bună şi le voi arăta că modernismul nu e calea. Mai am 88 de ani de îndrumat înainte ca sarcina să fie pasată altui Îndumător. Trebuie să schim lumea, înainte să o pasez. Am vrut să le arăt calea, dar s-au revoltat. S-au format grupuri malefice. Acum Iluminismul în conduce din întuneric. Dacă nu fac eu ceva, lumea umană se va întoarce la greutăţile de dinainte. Dar cum să fac? Vreau să mă sfătuieşti, Asyllum.’
Ea mă privi perplexă. Tot timpul mă ascultase cu atenţie. Cugetă câteva minute. Eu mă aşezasem pe tron, privind-o cum îşi fremăta degetele.
‘Trimite-o. Acum e timpul.’
‘Ce?’ am răspuns confuz.
‘Viziunea. Viziunea Supremă. Ai ţinut-o mai bine de 200 de ani, acum e timpul să arunci Viziunea. O voi purta eu spre Pământ, şi o voi arunca.’
‘Gottom, cheam-o pe Asyllum!’ i-am poruncit credinciosului meu servitor.
‘Da, Stăpâne.’
Am aşteptat-o. De nerăbdare, m-am dat jos de pe tron şi am început să măsor lăţimea Sălii Tronului în paşi. Nu i-a luat mult. A intrat în sala masivă, goală, cu un pas rapid, suplu şi mândru. M-am oprit în faţa tronului. Ea a făcut o plecăciune, plină de personalitate, dar şi modestă în acelaşi timp.
‘Am sosit, Stăpâne. Ce dorinţă vă pot îndeplini?’
Am studiat-o cu atenţie. Purta mantia purpurie de vânătoare, deasupra simplului costum de călărie: cămaşa albă şi pantalonii maro, băgaţi în cizmele lungi, din piele întoarsă. Ochii ei căprui nu trădau nici o emoţie şi mă priveau cu seninătate. Părul şaten îi era prins într-o coadă lungă la spate, ondulată, ce îi ajungea la genunchi. După o aşteptare de câteva secunde, ce era menită să-i atragă atenţia, am început:
‘Asyllum, de 212 ani am domnit asupra neamului omenesc. I-am văzut cum se nasc, cresc şi mor. I-am vegheat în timp de foamete şi boală, i-am apărat în timp de război, le-am trimis vise, viziuni, încărcate cu înţelepciune universală. Uită-te la ei acum. Majoritatea stau adânciţi cu capetele în bucăţile alea de sticlă, dând cu degetele pe ele, sau se chircesc în faţa unor ecrane care nu îi învaţă nimic. Asyllum, nu cred că am fost un Îndrumător prea bun. Când i-am preluat acum 212 de ani, în aşa-numitul lor an 1800, am jurat în faţa tuturor Bătrânilor şi în faţa Cosiliului Suprem că-i voi aduce pe calea cea cea bună şi le voi arăta că modernismul nu e calea. Mai am 88 de ani de îndrumat înainte ca sarcina să fie pasată altui Îndumător. Trebuie să schim lumea, înainte să o pasez. Am vrut să le arăt calea, dar s-au revoltat. S-au format grupuri malefice. Acum Iluminismul în conduce din întuneric. Dacă nu fac eu ceva, lumea umană se va întoarce la greutăţile de dinainte. Dar cum să fac? Vreau să mă sfătuieşti, Asyllum.’
Ea mă privi perplexă. Tot timpul mă ascultase cu atenţie. Cugetă câteva minute. Eu mă aşezasem pe tron, privind-o cum îşi fremăta degetele.
‘Trimite-o. Acum e timpul.’
‘Ce?’ am răspuns confuz.
‘Viziunea. Viziunea Supremă. Ai ţinut-o mai bine de 200 de ani, acum e timpul să arunci Viziunea. O voi purta eu spre Pământ, şi o voi arunca.’
‘Dar am numai una. Fiecare Îndrumător are doar una. E înţelept să o trimit acum?’
‘Dacă nu acum, atunci când?’‘Câte Viziuni?’
‘7000. Să fie cu noroc.’ mi-a răspus rapid.
‘Bine. Poţi pleca. Mulţumesc. Gottom! Vreau 7000 de cutii. Urgent.’
În acea noapte, mi-am înregistrat vocea în cutiile a 7000 de vise. Am pus laolaltă imagini, semne, dovezi. Fiind Viziunea Supremă, se presupunea că cel care o primeşte o va înţelege ca atare. Am ales 7000 de oameni, dintre care 6000 erau oameni influenţi, care aveau surse de răspândire a mesajului, iar ceilalţi 1000 erau singurii oameni cu puteri supranaturale de pe Pământ. Aveam încredere în ei.
A doua noapte, Asyllum please cu Viziunile. Peste o săptămână, omenirea era în criză. Nu financiară, ci spirituală. Peste o lună, bisericile erau încărcate. M-am lovit peste frunte. Nu trebuiau să meargă la biserică, ci să facă ei ceva. Dar într-un an, se puteau observa schimbări drastice ale omenirii. Ştiam că peste 88 de ani, când voi preda Puterea Îndrumătoare unui alt Îndrumător, Lumea Protectoare va fi mândră de mine.
Am păstrat o copie de-a Viziunii în Arhiva Lumii Protectoare. Pe etichetă am scris: “Viziunea Ce A Schimbat Omenirea”.
Unicorns.
Fişier:
Imaginaţie blestemată,
In English
·
Somewhere, over the rainbow, sleeped the purple-işh unicorn.
One day, the unicorn got up.
It got to the supermarket.
I went to the supermarket.
I buyed the unicorn for 1,99 lei.
I killed the unicorn.
I snatched its corn.
I started to kill ppl with the unicorn corn.
Happy-ending.
Viruşi ai imaginaţiei.
Fişier:
Imaginaţie blestemată
·
Alunecă visele pe o gheaţă ascuţită. Se lovesc de fulgi fărămiţaţi de gânduri mototolite, zac în pustietatea neagră, apoi sar spre infinitul gri, spre universul alb. Totul e un degrade crunt şi palid, ce păleşte cu trecera timpului. Culorile vieţii se contrazic, viselor. Mai bine staţi frumuşel în negrul negru al pustietăţii. Mă infectaţi cu optimismul vostru. Voi realizaţi că nu veţi ajunge niciodată în albul universal? Sunteţi ratate.
Un fum auriu iese din focul argintiu al peniţei. Şşş, peniţo, nu mai zgâria foaia. O distrugi. O pătezi. O fi literele tale din aur, dar pătezi nevinovăţia foii. Pricepi? Infectezi foaia cu viruşii imaginaţiei. Stai şi taci, peniţă. Aşa cum infectai tu foaia, aşa mă infectau viruşii imaginaţiei pe mine. Pricepi? Nu e fizic, aşa cum infectezi tu. Pe mine mă distrug. Dacă nu tăceai, mă îmbolnăveau şi mai tare. Dar oricum, m-au băgat în boală. Nu mai contează dacă mai ucid şi foaia. Tot una e. Căci foaia asta, pe care o pătezi tu, peniţă, e una cu mine. E rodul nostru, împreună. Singurul lucru ce te distrage din durerea viruşilor e chiar folosirea şi modelarea lor. E dureros, dar cel puţin uiţi. Uiţi că eşti un om, o fiinţă din cerneluri, din peniţe şi din foi. Uiţi că eşti infestat cu viruşi ai imaginaţiei.
Waaa.
Fişier:
Imaginaţie blestemată,
Poems and Stories
·
Gândeşte puţin:
Soarele e sursă de lumină, deci...
Soarele e luminos, deci...
Soarele e o stea, iar...
Stelele sunt corpuri, însă...
Corpurile reflectă lumina, deci prin urmare:
Soarele reflectă lumină!
Totuşi:
Blogger e portocaliu,
Facebook e albastru,
YouTube e roşu,
Twitter e turcoaz,
Yahoo! e mov,
Iar Google e un curcubeu.
Ctitorite pe moment. Ştiu, umorul meu e foarte, foarte, nespus de ciudat şi de acru. Asta se întâmplă când aştept cu nerăbdare să înceapă X-Factor. Cheezus. Începe. Buh-Bye.
Aer gri.
Fişier:
Imaginaţie blestemată
·
Şi-n cer se plânge o cântare blestemată.
Zboară mintea departe-n zare
Şi gândurile-mi n-au zăvoare
Zboară zarea într-un neant cenuşiu
Şi parcă totu-i mort şi nimicu-i viu.
.
Fişier:
Imaginaţie blestemată,
Poems and Stories
·
Şi îngheaţă focu-n tine,
Când te răsfiră vântul rece
Şi arde frigul în mine
Când, ofilită, vara trece.
Chestii din caieţelul meu.
Fişier:
Imaginaţie blestemată,
Poems and Stories,
Stuff
·
Am un caiet pe care-l ţin de ceva timp, în care scriu ce-mi vine pe moment: poezioare prosteşti, glumiţe, chestii de peste zi ce merită scrise. Am găsit azi nişte lucr'şoare interesante...
O zvâcnire a creionului lasă în urmă
Pete gri şi firave fărămiţi de brumă
Încercând să sece o minte, de tortură.
Fără reuşite, mintea priveşte foaia cu ură.
Încă o zvâcnire. Creionul zboară iute
Peste-o lume rece, lăsând în foaie cute.
Mintea se luminează, deşi rătaceşte,
Pe măsură ce mina gri se topeşte.
Mama îi spune Deei să se ducă la teme. Deea părăseşte biroul (unde butona pe blogul ei), dar uită telefonul pe masă. Se întoarce după el.
Mama: Ai greşit direcţia!
Deea (iese din birou cu telefonul în mână): Da ce, ăsta e sens unic? (indică spre telefon)
*
Mama: NU te duci la calculator! Du-te la tine în cameră, că ai muuuulte de făcut.Deea: Biii-ne! (se duce în birou şi se aşează pe scaunul din faţa laptopului.)
( . . . )
Mama: Ce mă asculţi tu...
Deea: Păi te ascult, ai dreptate. Ai spus să nu mă duc la calculator . . . eu am mers la laptop.
*
Când Deea mai sare calul cu replicile:Mama: O cauţi cu lumânarea...
Deea: Şi tu cu lanterna.
Tata (când e prezent la "discuţie"): Hmpf! Mai rău!
Deea: Apropo, e mai eficientă lanterna. Încă mai eşti pe vremea lu' Ceauşilă?
*
Mama: Hai la culcare! E unş'pe jumate.Deea (în glumă, logic): Măta.
Mama: . . . Tactu'.
Şoapte şoptite.
Fişier:
Imaginaţie blestemată
·
Vântul scormoneşte printre foile destinului, plângăndu-şi singurătatea.
Mototoleşte gânduri, risipeşte zile, îngână rugi neîncetate. Şi oftează, pierzând numărul nopţilor pe care le iroseşte.
Priveşte pierdut şi nedumerit spirala cerului nesfârşit încercând să-i găsească punctul terminus.
Urlă pierderea sa. Urlă singurătatea. Urlă şoaptele.
Păşind pe tărâmuri noi, părăsind lumi blestemate, lasă în urmă melodii sacre şi stropi de ploaie.
Îl priveşti şi spui sigur că e prizonier sub secunadarele şi minutarele acelui ceas nenorocit al vieţii, care ticăie când ţi-e lumea mai dragă.
Cine te-a blestemat, vântule drag? Spune, cine te-a pus sub cheie? Spune-mi...de ce îmi bântui firul subţire al vieţii? Spune-mi . . . de ce cânţi acel imn interzis al morţii? De ce?
Urlă pădurea. Urlă cerul. Urlă gândurile. Şoptesc şoaptele.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
n.jpg)
