Waah.

Ohayo gozaimasu. Ce mai faceţi? Eu nu foarte super, dar supravieţiuesc. Am dat un test urât la fizică alaltăieri şi surely iau mai puţin de şepte, doar pentru căăăă eu, cap de plută ce sunt, am greşit un cosinus de 45 de grade şi un desen cu vectori. Gawd. Mor de ciudă. Şi o problemă nu am scris-o, deci din start iau 8. Ai mei sunt maddd. So do I. În rest îmi merge bine, se prinde de mine până şi matematica...totu' bine şi frumos.

Vreau să zic în mare despre Ouran High School Host Club, un anime pe care l-am vizionat recent şi acum mă uit la j-dramă. Nu am mult timp, aşa că o să folosesc micul şi indispensabilul copy/paste pentru un rezumat şi nişte citate, desigur cu copyrightul de rigoare + nişte păreri propii.

Haruhi Fujioka este o studentă cu bursă la prestigioasa Academie Ouran, o școală fictivă, situată în Bunkyo, Tokyo. Căutând un loc liniștit pentru a studia, Haruhi descoperă a treia camera de muzică, un loc unde Host Club-ul Academiei Ouran, un grup de șase studenți, se adună pentru a distra clientele, și anume studentele Academiei. În timpul primei întâlniri, Haruhi sparge accidental o vaza antică estimată la ¥ 8000000 (328, 000 lei = 328 de milioane de lei >.<) și i se oferă șansa de a-și plăti datoria lucrând la Club. Părul scurt, ținuta neglijentă și înfățișarea ambiguă sunt motivele pentru care cei șase băieți, inițial, o confundă pe Haruhi cu un băiat. Toți sunt de acord că Haruhi ar fi o 'gazdă' bună, sfătuind-o astfel să se alăture Clubului. În cele din urmă, ea este de acord să devină membru oficial al grupului (îmbrăcată ca un băiat), în scopul de a-și achita datoria cât mai curând. Băieții află mai târziu că ea este, de fapt, o fată, dar decid să păstreze acest lucru secret. Academia Particulară Ouran deține de la grădiniță până la clasa a douăsprezecea (și universitate, de asemenea). Majoritatea elevilor provin din familii bogate, dar, în cazuri speciale, burse de merit sunt acordate studenților excepționali ai nivelurilor sociale mai joase. Motto-ul neoficial al școlii este de "Descendența contează în primul rând, iar averea intr-un al doilea apropiat," însemnând că studenții ale căror familii au un trecut impresionant, dar cu un statut socio-economic scăzut, pot avea prioritate în fața celor din familii bogate.

Haruhi Fujioka
Spre deosebire de alte caractere din Club, ea provine dintr-o familie mai saracă, în schimb, datorită bursei, ea este admisă la Liceul Ouran. Eroina acestei povești ajunge să facă parte dintr-un club de hosting, deghizată în băiat, pentru a plăti o datorie de 8 milioane de yeni după ce sparge accidental o vaza foarte valoroasă. În Club, ea este "Genul Natural". Haruhi poate fi foarte sinceră atunci când vorbește, rănind persoanele din jur fără să vrea. Densitate ei ar putea concura cu a lui Tamaki; în timpul anilor de gimnaziu, ea a avut o mulțime de admiratori, dar în necunoștință de cauză i-a refuzat pe toți. Ea pare a fi singura în măsură să facă deosebire între gemenii Hitachiin. Ceilalți membrii ai Clubului par să dețină unele sentimente pentru ea, dar unii nu realizează, iar alții nu reacționează. În manga, Haruhi în cele din urmă se îndrăgostește de Tamaki, spre nemulțumirea ei.
Tamaki Suou
Creatorul și fondatorul clubului, foarte carismatic și fermecător, Tamaki se consideră "Tăticul" grupului, "Genul Prinț" sau "Regele", în Clubul de Hosting. El consideră relația sa cu Haruhi ca fiind de natură paternă, dar este adesea văzut folosindu-se de acest gen de relație pentru a masca sentimentele sale adevărate, și anume faptul că este îndrăgostit de ea. Gemenii folosesc acest lucru in avantajul lor și o tachinează pe Haruhi în fața lui pentru a enerva unul din ei sau chiar pe ambii. Are un interes ciudat față de japonezii de rând și stilul lor de viață, Tamaki mutându-se din Franța in Japonia, la paisprezece ani, în urma unor neînțelegeri familiale. Motivul pentru care a creat un astfel de Club a fost pur și simplu dorința de a-i face pe alții să zâmbească fericiți. Datorită trecutului părinților săi, în urma căruia Tamaki nu-si mai poate vedea mama, el trăiește cu impresia că iubirea poate dezbina familii. El vede Clubul ca pe o familie și refuză să realizeze faptul că este îndrăgostit de Haruhi, în schimb, consideră aceasta dragoste a fi una părintească. De curând, în manga, membrii Clubului reușesc să-l facă pe Tamaki să înțeleagă faptul că vor fi mereu împreună, chiar și după ce el îi va mărturisi lui Haruhi ce simte cu adevărat pentru ea.
Kyoya Ootori 
Vice-președintele Clubului, co-fondator, al treilea fiu al Grupului Ootori. În Club, Kyoya este văzut ca fiind "Genul Cool". El, la fel ca restul membrilor Clubului, este foarte atrăgător. Poartă mereu un clipboard cu el, dar nu se cunoaște ce scrie în el. Din aproape tot ceea ce face, îi iese ceva. Kyoya, de asemenea, i-a cercetat pe toti studenții Academiei Ouran și pare să știe "totul despre toată lumea". El este considerat "Mămica" grupului de către Tamaki. De asemenea, este cunoscut faptul că are grupa sanguină AB și că are tensiunea arterială scăzută, astfel încât, dacă cineva încearcă să-l trezească, v-a avea parte de un Kyouya rău și nefericit. Tamaki este cel mai bun prieten al său.

 
Hikaru and Kaoru Hitachiin
Gemenii, spontani și amuzanți, sunt catalogați ca fiind drăcușorii grupului. Hikaru este geamănul mai în vârstă, drăcușorul #1, și Kaoru este geamănul mai mic, drăcușorul #2. Haruhi a fost prima care i-a putut deosebi, în timp ce nici măcar mătușa lor n-a putut. Contribuția lor la Club este atunci când se desfășoară obișnuita lor "dragoste fraternă interzisă", cu teme sugestive, pe placul clienților, cu Hikaru ca "seme", iar Kaoru, "uke". Deoarece Haruhi a fost una dintre primele și puținele persoane ce-i pot deosebi, Hikaru și Kaoru țin foarte mult la ea. Mai târziu în manga, Kaoru lasă deoparte sentimentele sale pentru a-l ajuta pe Hikaru, care este decis să "concureze" corect cu Tamaki, încă de când a evenit conștient de sentimentele sale pentru Haruhi.
 
Mitsukuni Haninozuka
Cunoscut sub numele de "Honey" (sau "Hunny", conform cu manga), în Club, el este genul "Loli-Shota". Arată mai mult a copil de grădiniță, decât a student de 17 de ani, fapt ce îi scuză comportamentul drăguț și că poartă mereu un iepuraș jucărie, Usa-chan/Bun-bun. Tot ce face, în principal în club, este faptul că mânca mereu prăjituri cu clienții săi. Este foarte puternic pentru statura sa, venind dintr-o familie ce practică artele marțiale și este foarte aproapiat de vărul său, Mori. De fapt, este atât de atras de artele marțiale, că, după spusele Ministerului Japonez al Apărării, în cazul în care el și-ar folosi vreodată capacitățile la maxim, el ar putea fi clasificat ca fiind o armă de distrugere în masă. Iubește iepurașii drăguți, și mănâncă o mulțime de prăjituri, făcându-și fratele mai mic, Yasuchika "Chika" Haninozuka, să-l vădă ca pe un ciudat, deși îi admiră abilitățile în arte marțiale. Honey este, de asemenea, campion la judo si karate la școală.
Takashi Morinozuka
De asemenea, cunoscut sub numele de "Mori", caracterul său este de genul puternic și tăcut sau sălbatic. Este cel mai inalt și mai tăcut membru al grupului. Forța sa poate fi comparată cu a lui Honey, dar în loc de arte marțiale, Mori practică de fapt kendo, și se întâmplă să fie campion la Kendo, în școală. Mori și-a dedicat viața lui Honey, prin protejarea acestuia și nu numai, el devine emoțional când Honey are probleme. Este foarte aproapiat și de alți membrii ai clubului și mulți colegi îi admiră firea liniștită, chiar blândă, în ciuda aspectului său ce intimidează. Vorbește de obicei numai atunci când este necesar, și răspunde, în general la întrebări, monosilabic. Familia lui Mori a servit familiei lui Honey până ce o căsătorie între membrii celor două clanuri a avut loc, transformându-i pe Mori și Honey în veri. Chiar dacă legătura șef-angajat a fost ruptă din punct de vedere tehnic, Mori încă servește cu credință în calitate de gardian al lui Honey, dar și ca cel mai bun prieten.
© Wikipedia.
© poze Google Images.

Citate:

While fighting with each other for the first time: 
Hikaru: "Cut it out already! You're the one who's always crawling into my bed - talk about annoying!"
Kaoru: "I only do that 'cause you look lonely! I wouldn't choose to sleep in your bed, you idiot!"
Hikaru: "Who are you calling an idiot? You're the one who sucks at Math!"
Kaoru: "Oh yeah? Well, you're failing your Foreign Language class, you big dummy!"
Hikaru: "Mmgh, the way you grind your teeth is deafening!"
Kaoru: "At least I don't toss and turn so much that I fall out of bed!"
Hikaru: "Sex pixie!"
Kaoru: "Sicko!"
Hikaru and Kaoru: "Your momma wears too much makeup! That's it! We're over!"

Kyoya to Tamaki after Tamaki overshot the Host Club's budget for the Ouran Fair:
"Must you always be so capricious? Your impulsiveness overwhelms my accounting skills." 

Kyoya about Haruhi's comment that Kyoya would never take advantage of her because he wouldn't gain anything from it:
"Nothing to be gained from it, huh? An interesting thought... in its own way."

Tamaki to Haruhi Fujioka about his helping her search for her wallet in the school pond:
"A little water never hurt anyone. Besides, people are always telling me that I'm dripping with good looks."

Tamaki to nobody in particular after the Hikaru and Kaoru's scheme to get Haruhi to agree to them visiting her house:
"Twins with too much time on their hands... are the devil."

Tamaki to Haruhi Fujioka while Haruhi was cringing in the closet terrified of thunder:
“By yourself? You’re always by yourself… all alone in your home. You never call us for help even though we’re so close. I get it. I understand now, Haruhi. I’m sorry I acted the way I did. You grew up without relying on anyone else, but not anymore. You can come out now. You don’t have to be afraid. I’ll always be here for you, Haruhi. I promise that you’ll never be alone again.” 

 Tamaki to Hikaru over the phone after realizing that Hikaru had left Haruhi out alone in a thunderstorm:
"You idiot! I want you to turn around and start looking for Haruhi right now! What kind of jerk would leave a girl out in a thunderstorm like this by herself? Now you listen to me, Haruhi is terrified of thunder. Whenever she hears it, she gets so scared she can't even move. Why don't you spend less time concentrating on your jealousy and worry about someone else for once!"


 Am râs cu lacrimi la animeul ăsta, aşa cum nu am mai făcut-o de mult. Aveam nevoie rapid de un reverse harem aşa că am search-uit pe Google. Ce pot să spun, e genial mangaka-ul care a scris manga/animeul. Personajele sunt loveable şi incredibil de dulci şi amuzante. Preferatul meu este Kyoya-senpai. Totally love hiiim <3 *drool hardly on the laptop*.  Honey mi-a făcut ziua mai bună, iar gemenii m-au făcut să râd aşa de tare, încât am avut crampe musculare. Vi-l recomand dacă vreţi ceva care să vă lumineze ziua.

Ps: În prima poză sunt starurile din K-ON!, care au fost mult prea kawaii ca să stea doar pe google images, aşa că le-am pus pe blog'şoru' meu. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Poate vrei să-ţi dai cu părerea sau poate să-mi lauzi genialitatea...sau să mă blestemi. Nu contează. Comentează!

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.