Desenând cuvinte.

O vară întreagă, la dispoziţia mea

E caaald.
Şi eu tăstuiesc aici fericită, înecată cu aerul cicălitor dinaintea unei furtuni de vară.

Sinceră să fiu, credeam că vara o să fie altfel. E cald, mult prea cald pentru gusturile mele. Mai ales când alergi de colo-colo pentru un buletin amărât. Fac paişpe calendare în două săptămâni. Şi nu vreau buletin. Deci asta e a doua zi când împuşc gloanţe în gol la serviciul de înregistrare al persoanelor. În prima zi mă trimite acas' că cică nu aveam adeverinţă de la primărie. A doua zi, adică azi, spune că trebuie certificatul lu' tata, că nu ştiu ce problemă aveau ei cu buletinul lui şi trebuiau să-i facă şi lui unul nou. Şi nu numai asta. Înainte să intrăm, am realizat că uitasem actele acasă şi trebuia să gonim juma' de oraş în 20 de minute că aveam programare la ora unu. Dă-le pe toate dracului. Şi tot nu am dat cererea încă.

Aşaaa. Ziceam de vară. E văricioasă. Şi plictisitoate. Ca să treacă timpul mai uşor m-am dus şi mi-am cumpărat nişte watercolors Faber Castell de la Selgros şi preţul spunea frumuşel 15 lei. Eu, fericită ca am dat de acualere de firmă ieftine, zbor la casă, unde frumuşel ecrănaşul spune 37 de leuţi piticuţi. Dăfac? Eu am citit 15 lei, casă de marcat blestemată. Mama oftează, plăteşte şi-mi spune că în septembrie nu mai pup altele. Bine, după ce scuip şi înjur pe toţi unicornii la idioţenia mea, mai târziu, la ora unşpe de noapte, mă apuc frumuşel de dat cu pensula aiurea pe o foaie îndoită (ţin să spun că nu am talent la pictat forme, ci mă pricep la combinat culori şi la pus tuşe la întâmplare). După o mâzgâlitură jumate, mă plictisesc şi frumoasele mele acuarele de firmă zac de trei zile pe covor, împrăştiate şi desfăcute, uscate şi jegoase, împreună cu un vas de apă colorată murdar şi şi mai jegos, iar pensoanele stau răsfirate pe capodopera dezastruasă (şi ţin să zic că trebuia să reprezinte un câmp de lavandă, căci am o obsesie cu câmpurile de lavandă).

Tot de vară spuneam? Mi-am piratat în mod discret de pe pirate bay (mi-am ascuţit şi gheruţa de pirat, deci vă rog ...) o grămadă de prostii: jocuri ce trebuiau plătite pentru telefon, muzică, ultima versiune de photoshop şiiii achiziţia la care ţin cel mai mult: Up All Night Tour Live - One Direction Concert. Pe care trebuia altfel să plătesc 70 de leuţi şi să-mi vină în cine ştie câte zile lucrătoare. Hehehe. Pirate bay e sigur făcut pentru fete obsedate de 1D ca mine, ce sunt zgârcite până-n măduva oaselor şi cu nişte părinţi neînţelegători, care nu-şi lasă fiica să zboare singură la Londra să-şi vadă cei cinci soţi. Ponct.

Now, now. Ce-ar fi dacă v-aş da un sneak-peak din proiectul meu numit "Cartea-scrisă-de-mine-ce-probabil-nu-va-fi-niciodată-publicată"? Ca să vă dau o idee, trebuie să vă zic de sursa mea de inspiraţie, o carte citită de mine acum câteva luni.
Ei bine, cine a citit "Când eram muritor" de Javier Marias să ridice mouse-ul sus în aer (oooh), sus în aer.
A, a? Nimeni?
Bine. Cartea lu' Marias e formată din doişpe povestiri "enigmatice, adesea ecliptice, cu finaluri neaşteptate, ce sunt incursiuni în nişte destine sfărâmate sau deraiate de pasiuni bruşte, de orbire, de nefericire sau depresie, istorisite de un narator care pare a sta în afara orbitelor acestor experienţe". Cel puţin asta spune coperta a patra. Adică chestii de genul: un tip vede pe stradă o femeie care zice că-l aştepta de mult timp acolo şi-l întreabă de ce a întârziat, dar el nu a cunoscut-o niciodată. Adică chestii legate de fantome, crime, sinucideri.
Cartea mea, în schimb, nu va fi chiar atât de dramatică, ci voi enumera şi eu nişte povestiri de genul: bucle temporale, vise extrem de realiste, flash-forwarduri în viitor şi pierderi de memorie. Am deja configurate cinci povestiri pe care cred că pot extinde poate 100 de pagini... dacă mă străduiesc. Nu le-am scris, ci doar am idea principală notată. Că doar, de, nu mă grăbesc.
Am o vară întreagă la dispoziţia mea.

A rhyme a day keeps the psycho-rapist away

3
COM

Şi pentru tine, căci uneori lucrurile nu au sens,

uite, o mie, să-ţi cumperi un Mercedez Benz,

ca de fericire să-ţi explodeze burtica

şi mămica să-ţi îngurgiteze frica.

Căci vampirii de cerneală sunt peste tot,

şi nu ştii să le dai măcar un simplu plot

de poveste ţăcănită, să le tacă căpăţâna

şi nici pe tine să nu te mai mănânce mâna.

Eşti complet ieşit din schemă, total p-afară!

Căci te culci în iarnă şi te trezeşti în vară.

Nu ştii de fapt că-n vise, ca oameni, ne culcăm

şi tot în vise amarul ni-l înecăm,

şi tot în vise prostii perverse vorbim

şi tot în vise, ca abominaţii, ne trezim.

Eşti un creier mitic de găină, călcat de tren,

că-mi vine să mă arunc din vârful lu' Big Ben.

La capăt de omenire să te arunci în transă

să mă scapi pe mine de a prostiei plasă

şi să-ţi tacă fleanca, de mizerie chimică scuipătoare

ca să-mi intre mie legile geometrice-n vigoare

că Pitagora-i tâmpit şi rotiţele nu-i sfârâiau,

dup' ora de mate numai triungiuri borau

toţii copchii, că-s şi ei tâmpiţi.

Fiţi deştepţi, pe mine mă slăviţi!

Rîmuliţe şi pictogramie, hipstereală şi filosofie

0
COM

Welcome to Bitchland

4
COM

Well, well, iată ce a adus 22 iunie.

Bitches, it's summă holădai.

Vara asta sunt motivată să fac ceva. Acum vreo lună, eu şi gemenele, în principal Mara am decis să scriem un fel de carte-broşură pe timpul verii. Vorbeam noi ce vorbeam, şi ne aude diriga. Care ne susţine. Şi ieri, la premiere, când am urcat pe podium să-mi iau menţiunea (9,77... nu-i chiar aşa de rău, nu? Adică dacă nu aveam media 7 la fizică pe semestrul 1, probabil luam şi eu premiul 2 pe acolo), diriga mă felicită şi-mi spune "Vezi să scrii cartea aia, Deea". Nu ştiu dacă i-a spus aşa Marei sau Mirunei, dar eu mă apuc de scris. Tocmai de aia, azi dimineaţă m-am trezit cu o idee genială şi am rugat-o pe mama să-mi ia de ziua mea (July 4th... feriv-ar Maica Tereza să uitaţi) o tabletă cu ecran mare, să pot scrie, dar şi citi. Nu-mi trebe performanţă, doar un ecran mare.

Scăpate de stresul tezelor, testelor şi mediilor, unghiuţele mele şi-au luat avânt. Acum tăstuiesc fericite, îmbrăcate frumuşel în gri metalic. Aww, ce drăguţe sunt. Cred că nu am mai avut unghii aşa de lungi niciodată.

De două zile mă uit la Personal Taste, o comedie (mai degrabă sit-com) coreeană simpatică. Mă uit la ea pentru că îl are în rolul principal pe tipul care a avut rolul principal în Boys Over Flowers. Simpatic individ.

Şi pentru că am spus că comentez "The Perks Of Being A Wallflower", here we go.

Cartea este formată din mai multe scrisori trimise de către personajul principal, Charlie, unui prieten anonim.
Charlie e un tip introvertit care gândeşte prea mult, plânge foarte des şi se comportă neutru. Prietenul său, Michael, s-a sinucis, mătuşa sa favorită, Helen, a murit când el avea şapte ani, fratele său e la facultate şi-l vede foarte rar, iar surorii sale îi este ruşine cu el. Are 15 ani şi intră în clasa a noua, la acelaşi liceu cu sora sa, care e în ultimul an. Pentru un timp, singurul său prieten este Bill, profesorul său de engleză, care îi dă să citească cărţi şi-l pune să scrie referate despre ele, extracurricular.. La un meci de fotbal, are norocul să îl cunoască pe Patrick, un senior gay şi pe sora lui vitregă din acelaşi an, Sam, pe care Charlie dezvoltă un crush instantaneu. Totuşi, Sam nu-i intoarce sentimentele, deşi ea şi Patrick îl ajută pe Charlie să-şi identifice sentimentele.
Cu timpul, Charlie este introdus în lumea drogurilor, a muzicii, înţelege "nevoile" vârstei şi trece prin experienţe tipice adolescenţei. La un moment dat, Patrick îi spune:
"You are a wallflower. You see things. You keep quiet about them. And you understand."
Într-adevăr, Charlie era special. Era deosebit de deştept. Chiar Bill îi spune asta, plus faptul că el vede relaţia dintre ei la un nivel înalt, ca de la adult la adult. Charlie a fost martor a multor fapte care i-au marcat copilăria şi adolescenţa. La paisprezece ani, a fost martorul unui viol. Şi-a văzut sora pălmuită de iubitul ei. Şi la finalul cărţii, îşi dă seama, în cadrul unei căderi mintale că mătuşa Helen, "persoana sa favorită din întreaga lume" îl molestase. Odată cu realizarea, este afectat atât de tare, încât trebuie să fie instalat într-un ospiciu pentru două luni. Şi precizează clar cum l-au găsit ai săi: se uita la televizorul nepornit, dezbrăcat, pe canapea. Şi precizează şi cum a fost găsit după ce luase LCD: după ce curăţase aleea de zăpadă la 3 noaptea, făcea îngeri de zăpadă pe drumul proaspăt curăţăt. De asemenea, se spune şi despre dependenţa sa de ţigări. Iar lucrul cel mai incitant erau toate comparaţiile pe care le făcea Charlie, toate observaţiile. Motivul căderii sale mintale probabil a fost excesul de cunoştinţe pe care le deţinea.

Eu sinceră să fiu, mă găsesc în Charlie, mai mult sau mai puţin. E ca şi cum eu îl înţeleg şi el mă înţelege pe mine. Toate greşelile făcute de el, senzaţiile pe care le trăia, simţeam că, la un moment dat, le trăisem şi eu. Sau dacă nu le trăisem, le experimentam odată cu Charlie. Durerea simţită la o iubire adolescentină neîntoarsă şi dorinţa de a schimba lumea, optimismul ciudat şi gândurile când depresive, când sarcastice sau colorate, senzaţia de infinitate şi tot felul de sentimente tipice. Nu ştiu. Într-un fel anume, modul meu de viaţă e total opus modului de viaţă al lui Charlie, dar mă regăsesc în el. Nu aş avea curajul să iau droguri sau să fumez, dar simt că am făcut-o deja prin intermediul cărţii. Cred că personalitatea lui Charlie şi amprenta sa psihologică se regăseşte în mine.

Încep să cred că am o afinitate specială cu cărţile şi muzica crăftuite înainte de 2000. Cartea asta e din '99, dar acţiunea se petrece în '92. Cărţile scrise în anii '90 au nuanţă specială care mă atrage.

Ca să înţelegeţi mai bine tipologia cărţii, las aici citatele mele favorite:

I just need to know that someone out there listens and understands and doesn't try to sleep with people even if they could have. I need to know that these people exist.
So, this is my life. And I want you to know that I am both happy and sad and I'm still trying to figure out how that could be.
I look at people holding hands in the hallways, and I try to think about how it all works. At the school dances, I sit in the background, and I tap my toe, and I wonder how many couples will dance to 'their song.' In the hallways, I see the girls wearing the guys’ jackets, and I think about the idea of property. And I wonder if anyone is really happy. I hope they are. I really hope they are.
"Do you always think this much, Charlie?"
"Is that bad?" I just wanted someone to tell me the truth.
"Not necessarily. It's just that sometimes people use thought to not participate in life."
"Is that bad?"
"Yes."
“Charlie, we accept the love we think we deserve.”
"I hate you."
My sister said it different than she did to my dad. She meant it with me. She really did.
"I love you," was all I could say in return.
"You're a freak, you know that? You’ve always been a freak. Everyone says so. They always have."
"I'm trying not to be."
Then, I turned around and walked to my room and closed my door and put my head under my pillow and let the quiet put things where they are supposed to be.
When the police came, they found my brother asleep on the roof. Nobody knows how he got there.
“I feel infinite.”
And in that moment, I swear we were infinite.
I have decided that maybe I want to write when I grow up. I just don't know what I would write.
This moment will just be another story someday.
I am very interested and fascinated by how everyone loves each other, but no one really likes each other.
I really think that everyone should have watercolors, magnetic poetry, and a harmonica.
Sam and Patrick looked at me. And I looked at them. And I think they knew. Not anything specific really. They just knew. And I think that's all you can ever ask from a friend.
I think it was the first time in my life I ever felt like I looked "good". Do you know what I mean? That nice feeling when you look in the mirror, and your hair's right for the first time in your life? I don't think we should base so much on weight, muscles, and a good hair day, but when it happens, it's nice. It really is.
And Sam looked at the paper and then she looked at me.
"Charlie. . . Have you ever kissed a girl?"
I shook my head no. It was so quiet.
"Not even when you were little?"
I shook my head no again. And she looked very sad.
She told me about the first time she was kissed. She told me that it was with one of her dad's friends. She was seven. And she told nobody except Mary Elizabeth and then Patrick a year ago. And she started to cry. And she said something that I won't forget. Ever.
"I know that you know that I like Craig. And I know that I told you not to think of me that way. And I know that we can't be together like that. But I want to forget all those things for a minute. Okay?"
"Okay"
"I want to make sure that the first person you kiss loves you. Okay?"
"Okay" She was crying harder now. And I was, too, because when I hear something like that I just can't help it.
"I just want to make sure of that. Okay?"
"Okay"
And she kissed me. And it was the kind of kiss that I could never tell my friends about out loud. It was the kind of kiss that made me know that I was never so happy in my whole life.
I walked over to the hill where we used to go and sled. There were a lot of little kids there. I watched them flying. Doing jumps and having races. And I thought that all those little kids are going to grow up someday. And all of those little kids are going to do the things that we do. And they will all kiss someone someday. But for now, sledding is enough. I think it would be great if sledding were always enough, but it isn't.
It's kind of like when you look at yourself in the mirror and you say your name. And it gets to a point where none of it seems real. Well, sometimes, I can do that, but I don't need an hour in front of a mirror. It just happens very fast, and things start to slip away. And I just open my eyes, and I see nothing. And then I start to breathe really hard trying to see something, but I can't. It doesn't happen all the time, but when it does, it scares me.
Little kids talk about the strangest things. They really do.
Everyone else is either asleep or having sex. I've been watching cable television and eating jello.
Sometimes, I look outside, and I think that a lot of other people have seen this snow before. Just like I think that a lot of other people have read those books before. And listened to those songs. I wonder how they feel tonight. And all the books you’ve read have been read by other people. And all the songs you’ve loved have been heard by other people. And that girl that’s pretty to you is pretty to other people. And you know that if you looked at these facts when you were happy, you would feel great because you are describing “unity”.
It’s like when you are excited about a girl and you see a couple holding hands, and you feel so happy for them. And other times you see the same couple, and they make you so mad. And all you want is to always feel happy for them because you know that if you do, then it means you’re happy, too.
I just remember what made me think of all this. I’m going to write it down because maybe if I do I won’t have to think about it. And I won’t get upset. But the thing is that I can hear Sam and Craig having sex, and for the first time in my life, I understand the end of that poem.
And I never wanted to. You have to believe me.
And my mind played hopscotch.
My brother... football... Brad... Dave and his girlfriend in my room... the coats... the cold... the winter... "Autumn Leaves"... don't tell anyone... you pervert... Sam and Craig... Sam... Christmas... typewriter... gift... Aunt Helen... and the trees kept moving... they just wouldn't stop moving... so I laid down and made a snow angel.
The policemen found me pale blue and asleep.
"It's too bad you're not gay.”
That made me stop crying a little bit.
“ Then again, if you were gay, I would never date you. You're a mess."
That made me start laughing a little bit.
…
"You know, Patrick? If I were gay, I'd want to date you."
"Of course."
I just wish that God or my parents or Sam or my sister or someone would just tell me what's wrong with me. Just tell me how to be different in a way that makes sense. To make this all go away. And disappear. I know that's wrong because it's my responsibility, and I know that things get worse before they get better because that's what my psychiatrist says, but this is a worse that feels too big.
I remembered this one time that I never told anyone about. The time we were walking. Just the three of us. And I was in the middle. I don’t remember where and I don't remember when. I don't even remember the season. I just remember walking between them and feeling for the first time that I belonged somewhere.
“It's great that you can listen and be a shoulder to someone, but what about when someone doesn't need a shoulder? What if they need the arms or something like that? You can't just sit there and put everybody's lives ahead of yours and think that counts as love. You just can't. You have to do things.”

Of, doamne, şi am încercat să fac o selecţie. Dar toate sunt bune şi exprimă fix aceleaşi lucruri pe care le gândesc şi eu uneori.

Abia aştept filmul, care se va lansa pe 14 septembrie 2012. Acuşica. Trailer:

That's for today. Mai postez ceva, în curând, dar nu ştiu ce încă. Cya.

Suicidal Note

2
COM

"Once on a yellow piece of paper with green lines he wrote a poem

And he called it "Chops" because that was the name of his dog

And that's what it was all about

And his teacher gave him an A and a gold star

And his mother hung it on the kitchen door and read it to his aunts

That was the year that Father Tracy took all the kids to the zoo

And he let them sing on the bus

And his little sister was born with tiny toenails and no hair

And his mother and father kissed a lot

And the girl around the corner sent him a valentine signed with a row of X's

And he had to ask his father what the X's meant

And his father always tucked him in bed at night

And was always there to do it.

Once on a piece of white paper with blue lines he wrote a poem

And he called it "Autumn" because that was the name of the season

And that's what it was all about

And his teacher gave him an A and asked him to write more clearly

And his mother never hung it on the kitchen door because of its new paint

And the kids told him that Father Tracy smoked cigars

And left butts on the pewsAnd sometimes they would burn holes

That was the year his sister got glasses with thick lenses and black frames

And the girl around the corner laughed when he asked her to go see Santa Claus

And the kids told him why his mother and father kissed a lot

And his father never tucked him in bed at night

And his father got mad when he cried for him to do it.

Once on a paper torn from his notebook he wrote a poem

And he called it "Innocence: A Question" because that was the question about his girl

And that's what it was all about

And his professor gave him an A and a strange steady look

And his mother never hung it on the kitchen door because he never showed her

That was the year that Father Tracy died

And he forgot how the end of the Apostle's Creed went

And he caught his sister making out on the back porch

And his mother and father never kissed or even talked

And the girl around the corner wore too much makeup

That made him cough when he kissed her but he kissed her anyway

Because that was the thing to do

And at three A.M. he tucked himself into bed, his father snoring soundly.
That's why on the back of a brown paper bag he tried another poem

And he called it "Absolutely Nothing"

Because that's what it was really all about

And he gave himself an A and a slash on each damned wrist

And he hung it on the bathroom door because this time he didn't think

He could reach the kitchen."

- Stephen Chbosky în "The Perks Of Being A Wallflower".

În carte este prezentat ca fiind anonim şi se spune despre el că este nota suicidală a celui care l-a scris, despre care este vorba în poem.

Cartea asta sigur e favorita mea, din toate cărţile citite de mine, şi nici nu am terminat-o. Şi când am citit poemul, undeva la o treime din carte, am simţit nevoia să îl postez aici, pentru că mi-a plăcut enorm. E genial.

Stones and clouds

7
COM

Hallo.
Argh, nu mai pot aştepta să se termine odată. Mai e juma de săptămână acolo, eu dorm pe mine şi îmi stric mediile pe ultimii 100 de metri. Şi aveam acolo numai o medie de nouă, la mate, când nenorocitul ăla de prof de istorie îmi trânteşte un opt frumuşel. Şi vine şi testul la fizică, ăla la civică... Dă-le naibii. Eu vreau vară.
Nu mai dau randament. Adorm îndată ce mă aşez undeva. Cinci minute mă laşi fără ceva de făcut şi ... zzz instant.

A apărut noul sezon Pretty Little Liars. Ieri a apărut episodul doi. Eu stau şi mă întreb... cât suspans pot băga ăştia într-un episod de 40 de minute? Răspuns: O cantitate imensă, ce te ucide cu fiecare kilogram pe care îl depune pe tine. Cunoscătorii de seriale drama şi acţiune tip cliff-hanger îmi vor ţine partea. Dar pot spune fără regrete că serialul e supercalifradelicios.

Vreau să istorisesc un true story. După inaugurarea ceva mai oficială a mallului nou de la noi din oraş şi după câteva ture bune de shopping, mă întâlnesc cu ai mei la Food Court-ul centrului comercial, unde îi văd aşezaţi la masă cu părinţii unei colege de clasă de-a lui frate-miu, împreună cu respectivul frate şi respectiva colegă a sa. Bine, stau şi eu la masă, ciugulesc şi ascult discuţiile. La un moment dat, tipa, colega lu' frate-miu (care apropo, e în clasa a treia), îmi întinde peste masă un telefon touchscreen, cu imprimeu Hello Kitty şi zice:
"Andreea, nu? Dă-mi şi mie te rog numărul tău de telefon."
Eu dau din umeri şi îi tastez numărul. Mai ciugulesc ceva şi primesc un mesaj.
'Hai la o plimbare.'
Ridic capul şi văd copila uitându-se la mine cu un zâmbet dinăla copchilăresc. Îmi dau ochii peste cap şi spun măică-mii:
'X vrea să o ţin de mânuţă la o plimbare. X o cheamă, nu?'
Şi sinceră să fiu, chiar nu ştiam cum o cheamă. Mama îmi spune să-l iau şi pe frate-miu şi o luăm toţi trei prin mall. Cu ocazia asta am observat şi eu 'out-fitul' copilei. Purta un one-piece de tip jumper, sacou elegant şi o poşetă ciudată, sandale tip wedge puţin cam înalte pentru vârsta ei şi unghii scurte şi neîngrijite mov strident, însoţite de pete de cerneală pe degete. Mă uit înapoi spre masă la maică-sa. Copie identică, doar că femeia avea părul vopsit blond albicios, şi un sfert din el erau rădăcinile naturale, negre, avea unghiile făcute după noua modă "labă de raţă" şi machiată oribilos. Mă trec fiorii şi încerc să mă concentrez la ce spune dihania de copil:
" ... şi pentru că unchiul meu deţine barul, ştii, m-a lăsat să beau cocktailuri pe gratis. Şi băiatul ăla drăguţ de 17 ani, de care ţi-am zis, a stat cu mine până dimineaţa. Păcat că aveam un iubit pe vremea aia, dintr-a patra, ştii... dar ne-am despărţit a doua zi la şcoală pentru că nu mă pupase niciodată. Era un porc. Aaa, şi în clubul ăla, al lui unchiu-miu a intrat o piţipoancă din aia, cu sutien mare şi fustă dinaia roz scurtă. Şi fată, tu ştii ce ruşine îmi era?! M-am ascuns sub scaun..."
Oh, doamne. O copilă care nici nu-mi ajunge la şold îmi spune mie despre viaţă în club. Eu la zece ani, cât are ea, vroiam Pokemoni, nu iubiţi, citeam Harry Potter, nu aveam telefon, şi singurul motiv pentru care plângeam era un genunchi zdrelit, nu un băiat drăguţ cu dublul anilor mei la activ. Şi asta nu e tot. Îmi strică şi mai tare părerea actuală. Deodată se opreşte din bălmăjit şi mă trage de mână la nivelul ei:
"Fată, tu ştii despre cuvântul ăla, cu 's'?"
Uh, dăăă. Am paişpe ani, fătucă. Îmi dau ochii peste cap şi dau din cap. Ea se uită la mine ca şi cum ar fi dezamăgită că nu are ea plăcerea să-mi explice cum se fac copiii. Dar i se luminează ochii şi-mi spune:
"Da frate-tu ştie? Da oricum, e nesimţit pentru că nu l-ai învăţat să ţină poşeta unei fete când ea merge la cumpărături." Şi se întoarce spre frate-mi şi-l loveşte cu geanta în umăr.
Cu ce am greşit, doamne?

Am spus că voi recenzui "Percy Jackson şi Olimpienii". Sincer, nu ştiu ce să spun despre o carte perfectă. Am vrut să comentez pe-ndelete dar nu am ce comenta. M-am aşezat bine aici şi trepidez cu degetele pe tastatură şi nu ştiu ce să scriu. E o carte perfectă. Alceva nu văd ce ar trebui precizat.
Acum citesc ultima carte din "Cercul Secret" de LJ Smith şi urmează "The Perks Of Being A Wallflower". La care sper să am ce comenta.

Umblând pe hardul fostului meu laptop, cel al brolişorului meu, am găsit fişierul meu vechi cu muzică. Am înflorit instant. Toate trupele de mult uitate, toate melodiile pe care le ştiam...am avut nevoie doar de primul vers şi apoi celelalte, fără greşeală, au apărut brusc în mintea mea. E o senzaţie superbă. Breaking Benjamin, Blackmore's Night, Alice Nine, Three Days Grace, Nirvana, tot ce ştersesem din telefon pentru spaţiu acum un an şi ceva... So refreshing.

Şi acum, nişte gifuri adorabile cu cei cinci soţi ai mei: