Acum 3 ani
Chiar e vară?
Nu pot să cred. Chiar aşa e? Nu ştiu. Sunt confuză. Sunt difuză în marea mea de gânduri. Totul nu are sens. Nimic nu are sens! Doamne, nu ştiu. Chiar nu ştiu. Cum am ajuns aici? Nu pot să cred. E vară? E vacanţă? Parcă ieri dădeam nemernica aia de teză la mate, parcă ieri era Paştele, parcă ieri eram în vacanţa dintre semestre, parcă ieri simţeam zăpada care scârţâia sub cizmele mele cu cruzime. Nu sunt eu. Nu sunt în apele mele. E aşa ciudat. Dar parcă e o rutină. Sau nu. E oare normal? Mă distanţez de mine pe zi ce trece. Mii de gânduri îmi străpung materia cenuşie, dar parcă nu le gândesc eu. Soarele doar le comprimă şi mai tare şi nu le lasă să iasă. Păşesc pe asfaltul fierbinte, calc pe iarba uscată, dar parcă nu păşesc. Sunt difuză, confuză, într-o lume paralelă. Cum am ajuns aici? Cum de timpul a trecut aşa de repede? Nu ştiu. Chiar nu ştiu. Nu ştiu ce-i cu mine, nu ştiu ce vreau să fac, nu ştiu pe cine am cunoscut, pe cine vreau să cunosc, nu ştiu de unde am plecat, unde mă întrept, ce scop am, nu ştiu cine sunt, nu ştiu ce vreau. Mă crezi? Unde e zâmbetul ăla tâmp de pe faţa mea, cel de care se îndrăgostiseră prietenii mei? Unde sunt ochii aceia strălucitori, din spatele ochelarilor cu ramă pătrată, care atrăgeau lumea şi o facinau? Unde sunt toţi acum? Unde? De ce? Când?
Şi totuşi, pe lângă toate, ... e vară. Dar chiar este?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
n.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Poate vrei să-ţi dai cu părerea sau poate să-mi lauzi genialitatea...sau să mă blestemi. Nu contează. Comentează!
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.