Pălăvrăgeală
Hey there.
Nu am mai scris de ceva timp, dar credeţi-mă că nu prea ai ce scrie în timpul verii şi când temperaturile trec de 36-37 de grade afară nu-ţi prea merge creieraşul. Ceea ce urmează acum sunt scuzele mele patetice pentru absenţa mea blogărească, care nu se încheie acum, din păcate.
De cinci zile am paişpe ani. Meh, nu-i cine ştie ce, dar e dezamăgitor într-un fel... ai aşteptat atâţia ani, hrănindu-te cu superstiţii din seriale şi din cărţi sau chiar din viaţa altora legate de adolescenţă şi atunci când poof! devii unul cu vârstă legală, descoperi că poof!-ul acela nu a făcut nimic special.
Trecând peste dezamăgirile mele sociale, vă spun că s-a lansat al patrulea volum din ciclul Moştenirea - Inheritance (Eragon) undeva la sfâşitul lui iunie. Am văzut-o în librărie şi am făcut combustie spontană. O aştept de patru ani, iepuraşii mei pletoşi! Bine, combustia a îngheţat când am văzut preţul: 60 de leuţi frumoşi, drăguţi. Am început să bocesc ca o bebelă care nu a fost hrănită (în cazul meu cu cărţi bune). De ce sunt atât de falită? Bine, am dat iama acasă, pe internet, pe site-ul rao şi am dat frumos cliculeţ pe 'comandă' la 42 de lei. Hehe. Acum aştept cartea. Mama a spus că mi-o plăteşte din moment ce şi ea a citit seria cu mine şi vrea să citească şi ultimul volum; amândouă am stat alături de Eragon până la final. Între timp, am început să citesc din nou seria, căci tot ce-mi amintesc e că pe tip îl chema Eragon şi pe şopârla supradimensionată Saphira. Şi am ultima oară am recitit-o acum doi ani. Am terminat prima carte în două zile, fără efort.
Şi cu asta mă ocup. Citesc, bitches.
Ah, pe lângă citit, mai trebe şi să procreez cărţulia mea. La +35 grade celsius, v-am spus, nu-ţi sfârâie creieraşul.
Mai sunt exact două luni până la începutul şcolii. Profitaţi, pumpkintatoşii mei! Vara nu e pentru totdeauna.
Până revin cu posturi decente şi cu idei fresh, îmi iau concediu pe perioadă nedeterminată. Bye!
Să-nțeleg că ești rac? Cool! Și eu! :)) \m/
RăspundețiȘtergereMulți ani înainte! :*
Și eu mai am un an și câteva zile și fac 18 ani și tot așa.. mă aștept la ceva mișto dar cred că voi rămâne la fel de dezamăgită ca și tine. ^^
La multi ani :)
RăspundețiȘtergereAi primit un premiu: http://cuddlybooks.wordpress.com/2012/07/10/chimie-perfecta-simone-elkeles-recenzie-premiu/
Şi eu sunt răcuşor ^^
RăspundețiȘtergereHeei >:D<
RăspundețiȘtergereMai ţii minte concursul fulger de acum două zile? Una dintre câştigătoare nu mi-a trimis e-mail-ul ei până cum, aşa că a trebuit să aleg alt câştigător.
Care eşti tu :)
Să-mi dai e-mail-ul tău ca să-ţi trimit cărţile, şi felicitări >:D<
Un premiu şi o leapşă pe blogul meu
RăspundețiȘtergerehttp://suflet-de-visator.blogspot.ro/2012/07/leapsa-liebster.html
:3