2/3, 14, 2012 şi o clepsidră

Şi aşa, cu fiecare fum ieşit din câmpul înflăcărat, cu fiecare strop de praf ce perindă aerul lânced, cu fiecare sunet osândit în eterul agoniei, ce topeşte fără milă gheţarii vieţii, aşa, chiar aşa, iulie îşi găseşte sfârşitul în ziua a treizeci şi una din anul care începe cu douăzeci şi se termină cu doişpe.

Nimeni nu ştie cum şosetele se îndoapă una cu cealaltă în sertarul scârţâitor.
Nimeni nu ştie cum genunchii scapără picături roşiatice din crusta sadică ce le strânge pielea, în amintirea roţilor siliconate ce pluteau cu prea multă viteză pe asfaltul aspru.
Nimeni nu ştie cum costumul de baie încă ud zace pe fundul genţii de voiaj.
Nimeni nu ştie cum telefonul a uitat discuţiile înflăcărate dinaintea unui test, cuvânt ce şi-a pierdut brusc semnificaţia, odată cu vârtejurile ce le provoca în stomac.
Nimeni nu ştie cum toate acestea au început şi cum toate acestea vor sfârşi.

Şi aşa, cu fiecare zi ce curge sub forma unui auriu fir de nisip, alunecând timpuriu prin esofagul unei clepsidre uriaş de scurtă, aşa, chiar aşa, august renaşte din focurile cenuşei iuliene pentru a paişpea oară în viaţa mea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Poate vrei să-ţi dai cu părerea sau poate să-mi lauzi genialitatea...sau să mă blestemi. Nu contează. Comentează!

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Desenând cuvinte.