Last saturday night.

Sunt acasă. Singură. Singură cu sens de încuiată în casă pentru un număr nedeterminat de ore. Well, fratele meu are un concurs foarte important de taekwondo weekendul ăsta la Bistriţa şi ai mei au plecat să îl susţină (în principal pentru că mama nu a văzut niciodată partea aia a ţării şi vroia să respire aer curat, la propiu). Eu am rămas singură. Sub pretextul că am teză la română luni şi tre' să învăţ. Ceea ce e complet fals (o dau pe 23, parcă...sau era 24?). Look, chiar nu vroiam şi nu aveam chef să văd cum o mână de copii, adolescenţi, whatever, pricăjiţi dau cu picioarele unul în altul pentru nişte medalii ruginite ce nu valorează nimic. Aşa că am inventat o scuză. Abia aştept noaptea asta. Mă rog, eu sunt lunatică, la propiu. Ceasul bate prânzul şi eu dorm pe mine, dar la doişpe de noapte sunt cea mai activă fiară din hambar. Am menţionat faptul că iubesc să stau singură? Bine, lunatică şi la propiu şi la figurat. Ştiţi ceva? Cred că mă gândesc prea mult la sensurile cuvintelor. Aşa că uitaţi o leapşă care să-mi întoarcă creierii în poziţia iniţială. Furată de la Me, myself and I, aka Mars, care şi-a făcut blog recent ca să-şi etaleze genialitatea.

Dacă eram un anotimp - toamnă
Dacă eram o lună - octombrie
Dacă eram o zi a săptămânii - joi

Dacă eram o parte a zilei - miezul nopţii
Dacă eram o virtute - puterea de a-şi păstra calmul

Dacă eram un viciu - tăiatul venelor
Dacă eram o planetă - Saturn
Dacă eram un lichid - vin roşu
Dacă eram o stare a vremii - ploioasă
Dacă eram un instrument - vioară
Dacă eram un sentiment - frământare şi presiune
Dacă eram un gest - întorsul spatelui
Dacă eram un sunet - scrâşnit de oase sfârmate
Dacă eram un cântec - The Hanging Tree - Sam Cushion şi Rachel Macwhirter
Dacă eram un simbol - simbolul Talismanelor Morţii. HP related.
Dacă eram un oraș - fictiv? Mystic Falls. real? London.
Dacă eram un gust - coajă de lămâie

Dacă eram o aromă - vanilie şi scorţişoară
Dacă eram o culoare - vermillon
Dacă eram o parte a corpului - călcâi
Dacă eram un accesoriu - brăţară
Dacă eram un produs de machiaj - creion dermatograf
Dacă eram o materie - sânge
Dacă eram un personaj de desene animate - Daria, personaj eponim
Dacă eram o formă - triunghi
Dacă eram un număr - 87
Dacă eram o mașină - Mini Cooper
Dacă eram o haină - blazer... sacou. Dar blazer sună mai bine.

Cred că am mai făcut-o cândva, acum mult timp, dar îmi place genul ăsta de leapşă, so, yea, I enjoyed it.

De plictiseală am început să mă uit la Pretty Little Liars, din cauza lui Katy care aparent vrea să mă corupă. Nu a reuşit, din moment ce vroiam să scrolesc prin serialul ăsta din vara trecută.

Altceva? Ei bine, ieri în timp ce răsfoiam neinghegul, am dat peste o "ghicitoare" de-a lui Einstein, despre care el a spus că 98% din populaţia lumii nu va reuşi să o dezlege (fără foaie). Eu am făcut-o, ce-i drept în aproximativ o oră şi cu foaie. V-o las aici în caz de vreţi să vă testaţi capacitatea cerebrală.

There are 5 houses in 5 different colors. In each house lives a person with a different nationality. The 5 owners drink a certain type of beverage, smoke a certain brand of cigar, and keep a certain pet. No owners have the same pet, smoke the same brand of cigar, or drink the same beverage.

The question is: Who owns the fish?

Hints:
The Brit lives in the red house.
The Swede keeps dogs as pets.
The Dane drinks tea.
The green house is on the left of the white house.
The green homeowner drinks coffee.
The person who smokes Pall Mall rears birds.
The owner of the yellow house smokes Dunhill.
The man living in the center house drinks milk.
The Norwegian lives in the first house.
The man who smokes Blend lives next to the one who keeps cats.
The man who keeps the horse lives next to the man who smokes Dunhill.
The owner who smokes Bluemaster drinks beer.
The German smokes prince.
The Norwegian lives next to the blue house.
The man who smokes Blend has a neighbor who drinks water.

Apropo de capacitate cerebrală, m-am uitat la finala de la Românii Au Talent şi am văzut câştigătorul. Dar înainte de anunţarea lui, am văzut şi numărul lui, care m-a lăsat gură-cască. Tipul, Cristian Gog, are ceva putred în capul şi în venele alea. Mi-a plăcut, sincer, şi, deşi sunt multe discuţii negative pe tema asta, cred că merită premiul. Mentalismul m-a pasionat mereu. Nu-l înţeleg pe deplin, dar din câte îmi spune tata, care se pricepe cât de cât, se pare că-l percep diferit faţă de alţii. Nu ştiu, după experienţa mea cu visatul lucid (post mai vechi, check it out) percep diferit creierul uman. Şi uneori cred că înţeleg cum funcţionează. Nu la nivel anatomic, ci ce se întâmplă în spatele anatomiei şi a ceea ce ni se înfige pe gât la orele de biologie. Şi cred că creierul (scuzaţi dubla cacofonie) poate performa la nivel paranormal. Doar că noi nu ştim cum să îl ridicăm şi cum să-l folosim la acest nivel. Putem, dar în acelaşi timp nu putem.

Am văzut săptămâna trecută filmul "The Butterfly Effect". Pare extrem de clişeic şi SF dacă nu priveşti în spatele replicilor şi a cadrurilor, fiind plin de înjurături şi chestii murdare. Un tip cu probleme mintale călătoreşte în timp şi niciodată nu reuşeşte să fie fericit, huh? Wrong. Asta e doar povestea, coverul. Efectul "zbor de fluture" e un concept complex. E teoria haosului, care s-ar traduce pe limba noastră cam aşa: O bătaie fragilă de aripi de fluture într-o parte a globului poate cauza (sau se desfăşoară în acelaşi timp cu) un uragan imens ce şterge jumătate de planetă din peisaj. Tipul, care în copilărie a trecut prin multe, are o problemă legată de memorie. Are nişte "black-outs". În mijlocul "acţiunii" partea cerebrală ce se ocupă cu memoria cedează şi el se trezeşte după ceva timp ca după un somn sau un leşin fără să-şi amintească nimic din ce s-a întâmplat. Pentru a-l monitoriza şi pentru a-l ajuta, mama sa îi dă un jurnal ca să-şi poată scrie trăirile, la vârsta de şapte ani. La paisprezece ani, după nişte accidente oribile, se mută din oraş, lăsând fata de care se îndrăgostise în urmă. La aceeaşi vârstă, "black-outs-urile" se opresc. La facultate, el găseşte vechile jurnale, şi, citiindu-le, îşi dă seama că se poate întoarce în timp, schimbând totul, doar în scenele în care memoria îl lăsase. Dar de fiecare dată când schimba timpul, viaţa unuia dintre prietenii săi era schimbată radical, în rău, din cauza accidentelor pe care ei le avuseră în copilărie/adolescenţă. Nu reuşeşte să fie niciodată fericit cu fata pe care o iubeşte. În modul acesta, el acumulează peste 120 de ani de viaţă în corp de 20-21 de ani. Îşi dă seama că, pentru a salva pe toată lumea, e nevoie să schimbe ceva de la rădăcină, anume să nu o mai cunoască niciodată pe fata respectivă. Crazy, huh? Pe mine m-a impresionat filmul şi mi-am promis că dacă nu ajung jurnalistă sau scriitoare mă duc la psihologia de genul ăsta. Pe creier în mod direct.

Am văzut şi Bridge to Terabithia, la care am plâns. Bine, la început plângeam de fericire şi de entuziasm la vederea unui Josh Hutcherson cu doi ani mai mic ca mine. Nici nu ştiu ce să comentez la filmul asta. Că numai copii şi adolescenţii au lumea lor? Că imaginaţia poate crea totul? Că nu e bine să te hrăneşti din vise? Că există universuri paralele? Că totul are semnificaţia sa? Nu ştiu. E un film din care poţi să extragi multe.

Vă recomand ambele filme, primul e mai bine să-l vezi singur, iar al doilea cu cineva drag, cu familia eventual. Dar merge bine şi singur.

Post lung. Să vă îndopaţi bine cu prostiile mele weekendul ăsta.

That's it, my sweet potatoes and carrots. I'll see ya soon.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Poate vrei să-ţi dai cu părerea sau poate să-mi lauzi genialitatea...sau să mă blestemi. Nu contează. Comentează!

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Desenând cuvinte.